„La obârşie, la izvoare” 2018 Costeştiul a sărbătorit cu gândul la actorul Vasile Niţulescu

• 80 de tineri născuţi între anii 1999 – 2000, cât şi cuplurile cu 50 ani de căsătorie au fost premiate
Vineri, de Izvorul Tămăduirii, costeştenii s-au adunat cu mic, cu mare în faţa primăriei conduse de către social-democratul Toma Peştereanu pentru o sărbătoare ajunsă deja la a 13-a ediţie. Pe lângă spectacolul artistic susţinut în amurg de către Robert Târnăveanu şi Giulia, administraţia i-a celebrat şi premiat şi pe cei mai proaspeţi majori ai Costeştiului, aproximativ 80 de puşti care s-au născut exact la începutul acestui mileniu, dar şi pe cei care au împlinit o jumătate de veac de căsnicie.
Un detaliu emoţionant a fost şi omagiul adus unui fiu cu totul deosebit al satului: actorul Vasile Nițulescu. În cinstea vieţii şi activităţii sale cinematografice, o mică expoziție de afișe cu filmele în care acesta a jucat a putut fi admirată prin grija doamnei Ioana Istocescu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Cuvinte cheie

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

iunie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930