Invitație cum n-am mai făcut alta până acum

Joi seara (9 nov., începând cu ora 18.00), ne întâlnim cu un reporter/scriitor formidabil: VIOREL ILIȘOI. După un lung turneu prin țară și peste hotare (de curând s-a întors din Germania) vine și prezintă la Râmnicu Vâlcea a doua sa carte, intitulată CELE MAI FRUMOASE REPORTAJE. Sunt cele mai frumoase și cele mai sincere. Sunt optimiste, dar și triste. Eroii lui trăiesc, sunt printre noi, sunt oameni obișnuiți, însă el i-a «nemurit», cum spunea un critic. I-a sculptat lent, cu un condei sigur, în fraze scurte, până aproape de desăvârșire.
Veniți, dragi iubitori de carte, la CEAINĂRIA VECHE (în Scuarul Bartolomeu Anania, din centrul Râmnicului) și vă veți convinge. La o ceașcă de ceai aflați vrute și nevrute despre autor și cartea sa, despre eroii săi dintr-o lume anonimă: gunoieri, pușcăriași, copii bolnavi, obezi disperați, infirmi frumoși… și lista nu se oprește aici.
Cartea lui Viorel Ilișoi se deschide cu un capitol care se citește pe nerăsuflate: „Vino, mamă, să mă vezi la spitalul de obezi”. N-am lecturat, până acum, asemenea pagini tulburătoare, sincere, amar de sincere, uneori dulci, cu suflet, emotive, inima vibrându-mi la orice adiere. O minunată deșirare de gânduri caracterizează pe deplin sensibilitatea eroului – duioasă și senină. Cine este eroul? Vă fac cunoștință cu el la Ceainărie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactori (tehno@curierul.ro):
Bogdan Burcea, Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930