Între două meciuri de Liga Campionilor, „chimistele” fac spectacol în Liga Naţională

faza_handbal4• SCM Craiova, „lanterna roşie” a campionatului intern, şi-a vândut scump „pielea” la Râmnicu Vâlcea

Handbalistele de la Oltchim au întâlnit în această seară, în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea, pe SCM Craiova, într-o partidă contând pentru etapa cu numărul cincisprezece a primei ligi naţionale de handbal feminin. Meciul a fost încă dinaintea primului fluier al arbitrilor unul „fară istoric”, în care doar printr-o adevărată minune sportivele oaspete, cele care ocupă ultimul loc al ierarhiei – „favorite” fiind la retrogradare; ar fi putut încurca supercampioanele României, lidere autoritare în prima ligă. Totuşi, trupa doljeană, pregătită de antrenorul Bogdan Burcea, a efectuat câteva transferuri în această pauză competiţională, cel mai „răsunător” dintre acestea fiind chiar împrumutul până la finele sezonului curent a „galacticei” Roxana Han.

Cu aceste „plusuri” de experienţă dar şi de valoare în teren, dar şi profitând de faptul că handbalistele de la Oltchim nu au forţat mai deloc nota, ele menajându-se pentru partida de duminică, craiovencele au oferit o replică mai solidă decât s-ar fi aşteptat înfocaţii suporteri ai vâlcencelor, chiar dacă problema echipei învingătoare nu s-a pus aproape în nicio secundă. Doar în primele minute ale jocului cele două echipe s-au aflat la egalitate, doljencele aflându-se în minutul 5 chiar într-un avantaj „istoric” pentru ele, 3-2. Nici în minutul 10 Oltchimul încă nu reuşise desprinderea, tabela indicând 4-4. Însă, către finele primei părţi diferenţa clară de valoare între handbalistele celor două grupări şi-a pus amprenta asupra evoluţiei jocului, râmnicencele reuşind constant să producă desprinderea: 10-7 (minutul 17), 14-10 (minutul 24), pentru ca la „cabine” să se intre cu o diferenţă de şase goluri, 19-13. Actul secund nu a consemnat nicio surpriză, vâlcencele dominând copios pe toată durata reprizei. Pe fondul jocului mai bun prestat de gazde, „ecartul” dintre cele două combatante a sporit: 26-15 (minutul 40), 32-19 (minutul 50), pentru ca la final, tabela electronică din Sala Sporturilor să indice un categoric 39-24.

Duelul dintre Oltchim şi SCM Craiova a fost penultimul joc din cea de-a XV-a etapă a Ligii Naţionale, prima partidă disputându-se în urmă cu o săptămână, atunci când CSM Cetate Devatrans a cedat pe propriul teren împotriva formaţiei pregătite de Gheorghe Tadici, HC Zalău, cu scorul de 15-22 (7-11 fiind rezultatul consemnat la pauza întâlnirii). Meciurile rundei au continuat sâmbătă, 11 februarie, atunci când au avut loc următoarele întâlniri: Universitatea Neptun” Constanţa – Corona 2010 Braşov 20-19 (10-8); CSM Ploieşti – CSM 2010 Bacău 32-26 (17-9) şi HCM Baia Mare – HCM Dunărea Brăila (joc amânat pentru o dată ulterioară din pricina condiţiilor meteorologice care nu au permis echipei de la malul Dunării efectuarea deplasării cu autocarul până în Maramureş). Mâine, etapa va continua cu meciul dintre HC Oţelul Galaţi şi CSM Bucureşti; întâlnirea dintre HCM Roman şi Universitatea Jolidon” Cluj fiind amânată, ardelencele aflându-se în imposibilitatea efectuării deplasării către Moldova.

În acest moment, clasamentul parţial pentru jumătatea superioară a ierarhiei Ligii Naţionale se prezintă astfel: CS Oltchim este lider detaşat în continuare, cu 28 de puncte obţinute din 14 partide disputate (maximul posibil), poziţiile următoare fiind ocupate de HC Zalău 23p (15 meciuri); HC Oţelul Galaţi 19p (13 meciuri); Universitatea Jolidon” Cluj 19p (13 meciuri); HC Dunărea Brăila 17p (13 meciuri); Corona 2010 Braşov 16p (15 meciuri) şi CSM Ploieşti 11p (15 meciuri). Următorul joc al chimistelor” în campionatul intern ar trebui să se desfăşoare sâmbătă, 18 februarie, în deplasare la Cluj-Napoca, împotriva Universităţii „Jolidon”; însă, datorită faptului că la numai o singură zi distanţă (duminică, 19 februarie), Oltchimul va întâlni pe Buducnost Podgorica în cea de-a treia partidă din cadrul fazei grupelor principale ale Ligii Campionilor, meciul de la Cluj va fi amânat pentru 28 februarie, dată stabilită de comun acord între conducerile celor două cluburi. 

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031