„Interesul Guvernului este să încurajeze tânăra generație să citească”

• a precizat premierul Mihai Tudose, care a mai afirmat că este important ca și persoanele de vârsta a doua și chiar de a treia să revină la lectură
Programul Centenar va include un proiect național prin care românii vor fi încurajați să citească, a fost concluzia unei întâlniri de lucru desfă­șurată, săptă­mâna tre­cută, la care au par­ticipat premierul Mihai Tudose și reprezentanți ai Asociației Editorilor și Distribuitorilor din România.
„Interesul nostru, al Guvernului, este să încurajăm tânăra gene­rație să citească, iar pe cei din generația noastră și a părinților noștri, să se întoarcă la lectură. Vă invit să gândim împreună un proiect național în acest sens. Avem toată disponibilitatea să sprijinim cu fonduri bugetare finanțarea acestui proiect, pe care să îl cuprindem în Programul Centenar”, a afirmat prim-ministrul Mihai Tudose.
Proiectul prin care românii vor fi încurajați să citească va avea mai multe componente, între care o campanie națională de valorizare a lecturii și a scriitorilor români, în care personalități cu notorietate și mijloace media vor fi invitate să se alăture instituțiilor statului. De asemenea, sunt avute în vedere și alte mijloace, inclusiv financiare, prin care să fie susținută activitatea de editare a cărților și atragerea tinerei generații spre lectură. Reprezentanții Guvernului și cei ai Asociației Editorilor și Distribuitorilor din România vor continua consultările pentru stabilirea acțiunilor comune ce vor fi incluse în acest proiect.
La întâlnirea desfășurată, săptămâna trecută, la Palatul Victoria din București au mai participat, din partea Guvernului, vicepremierul Marcel Ciolacu, ministrul Culturii și Identității Naționale, Lucian Romașcanu, precum și consilierul de stat, Felix Rache.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031