Încă un rezultat marca CS Chimia

• chiar dacă în handbal rezultatele de egalitate nu sunt foarte des întâlnite, o echipă din liga a II-a românească înregistrează, în medie, o remiză la fiecare trei meciuri
 

Sportivele de la CS Chimia Râmnicu Vâlcea, pregătite de antrenoarele Nicoleta Lazăr şi Cristina Rouă (principal şi secund), au disputat la finele săptămânii trecute o nouă partidă în campionatul Diviziei A2 de handbal feminin, cea contând pentru etapa cu numărul optsprezece din cadrul acestei întreceri. Vâlcencele s-au deplasat în judeţul Covasna, acolo unde au întâlnit echipa locală CSM Sfântu Gheorghe. Chiar dacă porneau din postura de favorite ale acestui duel, graţie poziţiilor total diferite pe care cele două formaţii le ocupau în clasament, „chimistele mici” au bifat şi de această dată o remiză. A fost cel de-al şaselea rezultat de egalitate înregistrat de tinerele handbaliste râmnicene în sezonul 2011/2012 din optsprezece partide disputate. Elevele Nicoletei Lazăr au evoluat destul de bine şi în acest joc, statutul de formaţie nou-promovată în liga secundă de handbal feminin nereprezentând niciun obstacol pentru ele; aşa cum nu s-a întâmplat nici cu prilejul altor întâlniri, vâlcencele evoluând foarte dezinvolt chiar şi în faţa adversarelor mult mai bine cotate. La pauza meciului de la Sfântu Gheorghe, handbalistele de la CS Chimia se aflau în avantaj, scor 13-11. Însă, cum în niciun sport nimic nu este sigur, totul fiind imprevizibil, până la finalul partidei gazdele şi-au revenit miraculos, reuşind să egaleze situaţia, tabela indicând în cele din urmă un indecis 27-27. Chiar şi cu acastă remiză consemnată, vâlcencele au reuşit să îşi păstreze onorabilul loc cinci din ierarhia Seriei Vest.

Celelalte rezultate înregistrate în aceeaşi rundă au fost: Bowling Sfântu Gheorghe – CSM Slatina 29-26; CS Timişoara – HC Alba Sebeş 34-32; Mureşul Târgu Mureş – CSŞ Caracal 33-32; Universitatea Timişoara – Universitatea Reşiţa 25-25; duelul dintre CSM Bistriţa şi Universitar „Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu a fost amânat. În acest moment, primele şase poziţii din clasamentul Seriei Vest (jumătatea superioară) sunt ocupate de echipele: CSŞ Caracal 27p; CS Timişoara 27p; Universitar Târgu Jiu 22p; Mureşul Târgu Mureş 22p; CS Chimia Râmnicu Vâlcea 22p şi HC Alba Sebeş 19p.

Etapa viitoare, a XIX-a, se va disputa în data de 21 aprilie. Cu acest prilej, handbalistele de la CS Chimia vor întâlni în Sala Sporturilor „Traian” echipa ardeleană Mureşul Târgu Mures, în ceea ce se anunţă a fi un adevărat duel pentru locul al patrulea, cele două formaţii fiind despărţite de numai două puncte.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

iunie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930