În week-end, tricolorele mici joacă în Sala „Traian”

Râmnicu Vâlcea devine, din nou, gazda unei acțiuni desfășurată sub egida Federației Române de Handbal. Așa după cum ne-au demonstrat în ultimii ani, chiar și după destrămarea legendarei echipe a Oltchimului, oficialii Federației Române de Handbal au preferat să păstreze Râmnicu Vâlcea în «circuitul» orașelor care găzduiesc meciuri ale selecționatelor tricolore feminine. Numai în ultimii doi ani, Sala Sporturilor „Traian” a fost, printre altele, gazda unor meciuri ale echipei feminine de senioare (precum întâlnirile cu Lituania și Austria), dar și a echipei naționale de junioare (în luna martie a anului trecut, cu prilejul unui turneu internațional).
Și în week-end-ul care se apropie (zilele de 16, 17 și 18 februarie), Sala Sporturilor „Traian” din municipiu va fi gazda unei noi acțiuni internaționale. De această dată, este vorba despre un turneu amical al selecționatei de cadete la care și-au anunțat prezența patru reprezentative: Polonia, Slovacia, Ungaria și, evident, România. Meciurile se vor desfășura în cadrul unei grupe, după sistemul «fiecare cu fiecare», la finalul competiției, adică în ziua de duminică, urmând să se decidă echipa câștigătoare în funcție de numărul punctelor de pe parcursul celor trei zile de competiție.
Selecționata tricoloră care va participa la acest puternic turneu destinat categoriei de vârstă cadete este pregătită de antrenorii Carmen Buceschi – antrenor principal, Larisa Olteanu și Mia Rădoi – antrenori secunzi. Meciurile din cadrul turneului organizat la Râmnicu Vâlcea se anunță destul de disputate, toate cele patru selecționate prezente având rezultate dintre cele mai bune la această categorie de vârstă. Totuși, anticipând puțin, suntem de părere că formația care își va adjudeca titlul de campioană a acestui turneu se va decide duminică, atunci când este programat meciul dintre România și Ungaria.

Vești bune pentru public: intrarea este liberă!

Așa cum s-a întâmplat la cele mai multe acțiuni ale selecționatelor de junioare sau cadete organizate sub egida Federației Române de Handbal, intrarea publicului spectator este permisă în mod gratuit. Așa se va întâmpla și cu prilejul turneului organizat la Râmnicu Vâlcea, iubitorii sportului cu mingea pe semicerc din oraș și din întreg județul sunt așteptați în număr cât mai mare la acest turneu amical internațional.

Calendarul turneului

Vineri, 16 februarie, ora 16.00
Polonia – Ungaria
Vineri, 16 februarie, ora 18.15
România – Slovacia
Sâmbătă, 17 februarie, ora 16.00
Slovacia – Ungaria
Sâmbătă, 17 februarie, ora 18.15
România – Polonia
Duminică, 18 februarie, ora 11.00
Slovacia – Polonia
Duminică, 18 februarie, ora 13.15
România – Ungaria

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Floraria Alex

Calendar

iulie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031