În Vâlcea, salariile bibliotecarilor NU au scăzut!

Zilele trecute, pe la mai multe televiziuni naționale a vuit informația care dădea ca sigură scăderea salariilor bibliotecarilor din țară. Ne-am interesat pe marginea subiectului și suntem gata să contrazicem această informație, cel puțin în ceea ce privește situația bibliotecarilor vâlceni. Din informațiile pe care le avem dinspre conducerea Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, după trecerea contribuțiilor din sarcina angajatorului în cea a angajatului nu s-a înregistrat nici măcar o situație în care salariul net aferent lunii ianuarie să fie mai mic decât același salariu net primit de un angajat pentru luna decembrie.
La nivelul celor 58 de angajați pe care îi are Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, salariul mediu brut aferent lunii ianuarie a crescut cu 30% în comparație cu același salariu mediu brut calculat pentru luna decembrie a anului trecut. Cât privește salariul mediu net din instituție, acesta a crescut (cum era și firesc) cu un procent mai puțin însemnat, de numai 10%. Deci, nici vorbă despre scăderi de salarii nete. De asemenea, dacă dorim să vorbim pe cifre ceva mai concrete, mai putem aminti că, în cadrul bibliotecii vâlcene, creșterea medie de salariu net s-a cifrat undeva în jurul valorii de 50 de euro. Spre comparație, dacă în luna ianuarie s-ar fi păstrat salariile brute din luna decembrie, salariul mediu net în instituție ar fi scăzut cu aproximativ 50 de euro.
Cam multe calcule și procente, într-adevăr, însă concluzia rămâne una singură: salariile bibliotecarilor vâlceni nu au scăzut în urma trecerii contribuțiilor din sarcina angajatorului în cea a angajatului!

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

aprilie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30