„În sport există o singură Europă”

Mette_Klit3• a afirmat antrenoarea daneză a Oltchimului cu prilejul unei conferinţe de presă

Mette Klit s-a arătat foarte optimistă în ceea ce priveşte şansele handbalistelor de la Oltchim de a realiza în sfârşit triumful mult dorit în cea mai prestigioasă competiţie inter-cluburi a handbalului feminin european – Liga Campionilor. Daneza a declarat următoarele: „Am ales să vin la Oltchim ştiind de proiectul extrem de serios care a început aici, dar şi de valoarea ridicată a lotului de jucătoare. Am încredere că, împreună, vom reuşi să îndeplinim ceea ce ne-am propus” (…) „Nu mi-a fost teamă să aleg o ţară est-europeană, mai ales că în sport există o singură Europă. Indiferent din ce parte a continentului vine o echipă, fiecare are şansa ei. Am ales să vin la Vâlcea şi datorită fanilor extraordinari pe care îi are acest club. Atât pentru mine, cât şi pentru Jakob, acesta a fost unul dintre principalele motive”, a mai completat încrezătoare antrenoarea secundă de la Oltchim.

„Un psiholog este foarte important pentru orice echipă, dar sportivele noastre nu au nevoie de unul în acest moment”

Chestionată cu privire la necesitatea unui psiholog în cadrul clubului Oltchim, daneza a răspuns: „Cred că un psiholog este foarte important pentru orice echipă, putând juca un rol decisiv în anumite momente cheie. Însă, nu cred că sportivele noastre au nevoie de unul în acest moment” (…) „Mai ales ca femeie, îmi este greu să fiu departe de familie, de cei dragi. Însă, în cariera de sportiv profesionist trebuie să te obişnuieşti şi cu astfel de situaţii. Acestea sunt necesare”.

Referitor la un subiect delicat pentru ţara noastră, cel al oferirii/primirii de mită, daneza Mette Klit, completată de altfel şi de principalul Jakob Vestergaard, ne-a acordat o „bilă albă”, susţinând că, cel puţin de când se află în România (de fix 23 de zile) nu s-a confruntat niciodată cu o astfel de situaţie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

iunie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930