În ședința de astăzi a Consiliului Județean, unanimitate pentru reorganizarea CET Govora și ceartă din cauza „lăutarilor”

Astăzi, de la ora 10.00, consilierii județeni au fost convocați în ședința ordinară a lunii iunie. Înainte de intrarea pe ordinea de zi, președintele Constantin Rădulescu a făcut un intro pe seama iei românești. „Ia este o bluză, componentă a costumului tradițional românesc, purtată de femei, dar și de bărbați. Este confecționată din pânză albă de bumbac, in sau borangic. Este împodobită cu broderii în motive populare românești mai ales la mâneci, pe piept și la gât. Unele ii sunt împodobite și cu mărgele sau paiete. Costumul românesc este un monument în sensul propriu al cuvântului. El are acest drept pentru că este o probă adusă la maturitatea existenței unei civilizații închegate. El este una din mărturiile vizibile și tangibile ale civilizației satului de pe pământul nostru. Costumul românesc ne scoate din domeniul artei și ne duce în acela al istoriei”, a transmis Rădulescu. Apoi, acesta a cerut consilierilor prezenți un vot de principiu pe seama planului de reorganizare al CET Govora, votul fiind unanim. „Era normal să ne fi pus în temă, să putem consulta acest program”, a comentat scurt și la obiect liberalul Gheorghe Păsat, însă președintele Rădulescu l-a trimis pe internet: „Planul este publicat pe site-ul instituției noastre”.
Primele două puncte de pe ordinea de zi a ședinței de ieri – aprobarea procesului–verbal al ședintei ordinare a Consiliului Județean din data de 30 mai 2018 și informare privind activitatea desfășurata de președintele Consiliului Județean, de la ultima ședință ordinară până în prezent – au trecut fără probleme. Cum era de așteptat, punctul al treilea – proiect de hotărâre privind darea în administrarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea a unor spații care aparțin domeniului public al județului Vâlcea, situate în Râmnicu Vâlcea, strada Maior V. Popescu, nr.8, – a suscitat destule controverse, atât în sală, cât și după ședință.
„Spațiul în care este acum Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale a devenit impropriu, în care nu se mai poate desfășura nicio activitate. Prin urmare, Primăria Râmnicului a fost obligată, practic, să emită o decizie care a fost transmisă către CJCPCT pentru ca această instituției să fie mutată. Aveți și fotografii, în care se vede, de exemplu, că rețelele de canalizare trec prin mijlocul încăperilor, deci angajații trebuie să părăsească acest spațiu. V-am mulțumit acum un an și vă mulțumesc și acum pentru că ați fost de acord să alocăm fonduri pentru renovarea clădirii fostului Centru Militar Județean, care acum are spații moderne, dotate, puse la punct. Din acest motiv, vă solicit să aprobăm astăzi mutarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. Nu este vorba de oameni, nu este vorba de personalul TESA, ci de cel mai prețios lucru pe care îl deține de 50 de ani Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale: arhiva! Aceasta nu poate fă cuantificată nici în euro, ni în lei, pentru că este arhiva identității noastre. Acele documente, înscrisuri, trebuie păstrate în condiții bune. Revenind la oameni, e nedrept să-i ținem pe aceștia în acele spații. Din aceste motive, vă solicit să votăm pentru mutarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. Sănătatea acestor oameni este în pericol, arhiva instituții și a identității noastre este pusă în pericol. Nu vreau fac dezbateri politice, ci vreau să fac apel la sufletul dumneavoastră, să înțelegeți că acei oameni nu mai pot lucra în actualele spații”, a transmis președintele Rădulescu.

Persu: „Nu e nevoie de două treimi”

Șeful CJ a precizat înainte de vot că este nevie de votul a două treimi din consilierii județeni prezenți, Valer Tudor (PER) și Aurel Simion (PNL) lipsind de la ședință. Colegul său de partid Dumitru Persu a intervenit: „Domnule președinte, având în vedere că nu se schimbă destinația spațiilor de la fostul Centru militar județean, nu cred că este nevoie de două treimi, ci de majoritate simplă”. După trimiterile la lege făcute de secretarul județului, Constantin Rădulescu a finalizat subiectul votului: „Am studiat bine situația și vă spun că este vorba de două treimi. Altfel, ar putea fi ceva penal și știu că unii abia așteaptă plecăm pe panta aceasta”.

Surpriza: votul lui Vâlcu

La ședința de ieri au fost prezenți, așa cum am arătat mai sus, 31 de consilieri județeni, fiind nevoie, deci, de 22 de voturi pentru mutarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. Doar 21 de consilieri, adică cei de la PSD, ALDE, PER și, surpriză, Samoil Vâlcu și Gheorghe Folea de la PNL au votat „pentru”, astfel că proiectul nu a trecut. Pregătit, probabil, pentru acest deznodământ, Constantin Rădulescu a anunțat că va fi convocată o ședință extraordinară pentru acest proiect.
După ședință, mai mulți liberali s-au arătat surprinși de votul colegului Vîlcu, care, anterior, votase „împotrivă”. Unii au glumit, spunând că pentru mutarea „lăutarilor” era nevoie de o simplă dispoziție internă în cadrul Consiliului Județean și că, de fapt, președintele Rădulescu folosește subiectul pentru a câștiga puncte electorale și a arunca vina pe PNL.

S-a rectificat bugetul

Pe ordinea de zi a ședinței de ieri au mai fost: proiect de hotărâre privind darea în folosință gratuită a unui spațiu în suprafață de 18,11 mp, situat la etajul III, respectiv biroul 68 în imobilul „Centrul Militar Județean” din strada Maior V. Popescu nr.8, care aparține domeniului public al județului Vâlcea, către Sindicatul Funcționarilor Publici și al Salariaților din Administrația Publică Locală a Județului Vâlcea; proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază al personalului din cadrul Serviciului public de turism, agrement și servicii înființat potrivit Hotărârii Consiliului Județean Vâlcea nr. 89 din 30 mai 2018; proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al județului Vâlcea și a listei obiectivelor de investiții ale Consiliului Județean Vâlcea, precum și a bugetelor unor instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii, pe anul 2018; proiect de hotărâre privind aprobarea regulamentului referitor la acordarea de finanțare nerambursabilă asociațiilor, fundațiilor, altor organizații neguvernamentale fără scop lucrativ, precum și entităților publice care organizează programe și proiecte în domeniul tineretului și socio – educaționale și pot beneficia de finanțare nerambursabilă de la bugetul propriu al județului Vâlcea; proiect de hotărâre privind majorarea valorii de inventar a unor bunuri imobile aflate în domeniul public al județului Vâlcea; proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei și a ștatului de funcții ale Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul”; proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei și a ștatului de funcții ale Muzeului Memorial „Nicolae Bălcescu”; proiect de hotărâre privind atribuirea licențelor de traseu pe traseele județene 014, 054 si 066 operatorilor de transport declarați câștigători în data de 4.06.2018, în urma organizării licitațiilor electronice la nivel național pentru efectuarea serviciilor de transport public județean de persoane prin curse regulate; proiect de hotărâre privind atribuirea licenței de traseu pentru efectuarea transportului public județean de persoane prin curse regulate speciale pe traseul „Sutești – Pesceana – Faurecia Budești” operatorului de transport rutier Nicola Speditione S.R.L.; proiect de hotărâre privind eliminarea traseului 095 din Programul de transport public județean de persoane prin curse regulate, în județul Vâlcea, valabil până la data de 30 iunie 2019: proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului județului Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea Apavil S.A. Vâlcea să aprobe modificarea organigramei societății; proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului județului Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea „Expo Nord – Oltenia” S.A. și aprobarea Contractului de mandat al acestuia; diverse.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Floraria Alex

Calendar

iulie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031