Go to ...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea on YouTubeRSS Feed

19 august 2018

In memoriam: TUDOR EMANUEL POPESCU


Redacția cotidianului Curierul de Vâlcea anunță, cu regret, trecerea în neființă a artistului plastic și pictor restaurator Tudor Emanuel Popescu. Corpul neînsuflețit al artistului este depus la Capela Bisericii „Sfântul Ioan”, acolo unde cei care l-au prețuit îi pot aduce un ultim omagiu. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 10 iunie, în jurul orei 13.30, la cimitirul Bisericii „Sfântul Ioan”.

„Să vă iubiți unii pe alții precum v-am iubit EU…” (Ioan 13,34)
TUDOR EMANUEL POPESCU – artist plastic, pictor restaurator.
Fiice: Daria, Ioana
Frați: Bogdan, Miruna, Alina, cu familiile lor

Ne vei veghea tot timpul
TUDOR EMANUEL POPESCU – artist plastic, pictor restaurator
ICA, Șerban, Roxana

În seara de 8 iunie 2018, a plecat la cele veșnice colegul și prietenul nostru, Tudor Popescu, unul dintre aleșii de Dumnezeu ca să fie artist plin de har și de dar. A plecat dintre noi un pictor pe cât de talentat, pe atât de smerit.
Ne-a părăsit doctorul vechilor zugrăveli de biserici din Oltenia de sub munte, cel prin mâna căruia au revenit la viață comori ale artei medievale din Țara Românească.
A plecat la ceruri profesorul multor generații de artiști. Unii i-au urmat pe calea nobilei profesiuni de restaurator și pictor bisericesc, considerându-l, pe drept cuvânt, un mentor.
Tudor Popescu a fost un munte de om cu un suflet pe măsura staturii sale impozante. A fost, cu adevărat, ceea ce n-ar fi gândit niciodată despre sine: un model de bună cuviință, de bunătate, de discreție, de smerenie. Nu s-a prețuit deloc pe sine dar a știut, din preaplin, să-i prețuiască, să-i iubească și să-i respecte pe cei din jurul său. Pe cei cu mult mai mici decât el. La propriu și la figurat.
Tudor Popescu pleacă și rămâne. Pleacă la viața veșnică, rămâne în viața noastră, a celor la fel de vremelnici ca și el, prin roada mâinilor sale, prin darurile inimii lui.
Ultima biserică unde a readus la viață fresca încercată de vreme e la fel de discretă ca și el. Bisericuța de la Anghelești-Pietrari, cea mai veche, de lemn, din Oltenia de Sub Munte. Un monument măreț prin chiar smerenia lui, asemenea artistului care a trudit cu nesfârșită jertfă și dragoste spre a-i reda vechea podoabă.
Binecuvântate să-ți fie mâinile! Dumnezeu să te odihnească în pace, cu cei aleși ai Lui!
Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Vâlcea

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)