„În maxim doi ani, Oltchim, nu va mai exista!”

• declarația-șoc a administratorului special Bogdan Stănescu pune capăt oricărei speranțe pentru combinat în forma de altădată

Bogdan Stănescu, administratorul special Oltchim, a vorbit miercuri despre modul cum arată viitorul combinatului chimic. Spusele sale sunt definitive și fără loc de întors pentru oricine mai spera să vadă Oltchim în forma în care ne-am obișnuit cu toții: „Ieri (marți, n.red) am semnat un contract de vânzare de active cu Chimcomplex, sunt invitați în zilele următoare White Tiger și Dynamic să semneze. Angajații vor fi preluați în cea mai mare parte, 90%-100% de către investitorii care vor fi aprobați pentru vânzarea activelor. În doi-trei ani, Oltchim nu va mai exista!”
Chimcomplex, Dynamic Selling Group şi White Tiger Wealth Management au depus oferte pentru pachetele de active scoase la vânzare. Finalizarea tranzacţiilor este supusă anumitor condiţii care trebuie îndeplinite, printre care se numără aprobarea finală de către adunarea generală a creditorilor societăţii. De asemenea, ofertanţii trebuie să depună drept garanţie 20% din preţul ofertat pentru active. Compania a anunţat ieri: „În contextul procedurii competitive de vânzare a activelor Societăţii lansată de Oltchim SA la sfârşitul anului trecut în vederea vânzării unui număr de nouă pachete deţinute de societate în cadrul fazei de reorganizare a procedurii de insolvenţă al cărei obiect este Societatea, în contextul selecţiei preliminare derulată de către Societate cu privire la cei nouă ofertanţi care au depus oferte angajante în cadrul Procesului de Vânzare, Oltchim a încheiat şi preconizează să încheie săptămâna aceasta, după caz, contracte de vânzare de active după cum urmează: (1) Cu Chimcomplex S.A. Borzeşti, cu privire la pachetele de active nr. 1-5 şi parţial 7; (2) Cu Dynamic Selling Group SRL, cu privire la pachetul de active nr. 6; (3) Cu White Tiger Wealth Management Ltd, cu privire la pachetele de active nr. 1, 3-5, 7, 8 şi parţial 9”.
Conform Bursa.ro, cele nouă pachete de active sunt: fabrica de sodă, fabrica de oxoalcooli, fabrica de polioli, serviciile din perimetru, 1000 de vagoane, procesarea PVC, petrochimia/PVC, rafinăria Bradu şi fabrica de Anhidridă ftalică.   Astfel pachetele dorite de Chimcomplex sunt Pachetul Clorosodice, Pachetul Oxi-alcooli, Polioli, Servicii pe Teren, Pachetul Vagoane şi parţial Pachetul VCM/PVC. Reprezentanţii Chimcomplex au transmis: „Chimcomplex SA Borzeşti, în calitate de ofertant pentru pachetele de active aparţinând combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, în contextul procesului competitiv de vânzare lansat la sfârşitul anului trecut, în conformitate cu prevederile Planului de Reorganizare al Oltchim şi în cadrul procedurii insolvenţei societăţii, anunţă semnarea contractului de cumpărare a pachetelor 1-5 şi parţial 7, în calitate de ofertant selecţionat preliminar. Finalizarea tranzacţiei depinde de îndeplinirea unor condiţii suspensive, printre care şi aprobarea din partea Adunării Generale a Creditorilor Oltchim”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Cuvinte cheie

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031