Go to ...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea on YouTubeRSS Feed

21 august 2018

Handbalistele de la Energetic au câştigat derby-ul Râmnicului


• Colegiul Energetic – CS Chimia 31-25

Sâmbătă, în cadrul etapei a X-a a Campionatului Naţional de Junioare I, Seria C, două dintre formaţiile vâlcene care participă în această competiţie s-au întâlnit în meciul direct. În sala de sport a Colegiului Energetic, handbalistele gazde, pregătite de profesorul Aurelian Roşca, au avut câştig de cauză în faţa sportivelor de la CS Chimia, antrenate de Nicoleta Lazăr. Energeticienele au pus rapid stăpânire pe joc, ducând scorul la 8-3 în minutul 9. Tot ele s-au aflat la cârma ostilităţilor şi în finalul primei reprize, tabela indicând la pauză scorul de 17-10 în favoarea Colegiului Energetic.

Fără să se poată baza pentru acest meci pe aportul Nicoletei Safta, care a făcut deplasarea cu CS Oltchim la Bucureşti, CS Chimia a „suferit” destul de mult şi în partea secundă, chiar dacă „chimistele mici” s-au străduit mai mult şi au evitat o înfrângere la scor. Deşi s-au desprins şi la nouă goluri (25-16, în minutul 41), energeticienele s-au impus în cele din urmă la şase goluri diferenţă, scorul final consemnat fiind 31-25.

În aceeaşi etapă, s-au mai disputat partidele: CSŞ 6 Bucureşti – Colegiul Media Bucureşti 50-18 şi CSŞ 2 Bucureşti – LPS Piteşti 25-25.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)