Guvernul vine cu Precizări referitoare la modificarea sistemului de impozitare a veniturilor

Dată fiind mediatizarea din ultima perioadă în privința modificărilor pe care le va suporta sistemul de impozitare a veniturilor, reprezentanții Guvernului au simțit nevoia să vină cu unele precizări oficiale. În rândurile următoare, vă invităm să citiți cum motivează specialiștii din instituția condusă de premierul Sorin Grindeanu aceste schimbări. Schimbări care i-au speriat sau cel puțin pus pe gânduri pe unii dintre contribuabili.
„Așa cum Ministerul Finanțelor Publice a precizat în repetate rânduri, la nivelul ministerului, sunt în desfășurare consultări pe tema realizării unui nou Cod Economic, care va include o reformă a mecanismului de impozitare a veniturilor realizate de persoanele fizice. Conceptul de la care au plecat aceste consultări presupune, pe de o parte, încurajarea unor politici publice (cum ar fi sănătatea sau educația), prin acordarea de deductibilități fiscale. Pe de altă parte, scopul acestei noi abordări este combaterea evaziunii fiscale, prin încurajarea contribuabililor să ceară bonuri sau facturi fiscale, pe care să le folosească apoi pentru obținerea deducerilor menționate mai sus.
Interesul public pentru acest subiect este perfect justificat. Este vorba despre o amplă modificare propusă, pe care o vor resimți cei mai mulți români. Tocmai de aceea, ne dorim ca această măsură să fie mai întâi bine fundamentată, să aibă în spate studii de impact și să fie definitivată numai după consultarea specialiștilor. În urma interesului public major, am decis să facem publică o formă de lucru, care poate constitui o bază de plecare a discuțiilor. Este un exercițiu de transparență, care ne dorim să continue și să fie corect înțeles. Grupul de lucru de la Ministerul Finanțelor Publice va continua să analizeze și să aducă îmbunătățiri proiectului, iar forma rezultată va fi supusă unei ample dezbateri publice, în urma căreia va rezulta forma finală. Guvernul și-a propus ca aceste modificări să fie mai întâi temeinic explicate public și apoi aplicate”, se arată în comunicatul de presă.
Nu-i așa că sunteți perfect lămuriți după ce ați citit „amplele” explicații ale Guvernului? La răspunsul pe care l-ați dat ne gândeam și noi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

februarie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Ian    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728