Go to ...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea on YouTubeRSS Feed

21 august 2018

Franţa, coşmarul României la turneele finale


• „tricolorele mici” au fost eliminate în optimile de finală ale Campionatului Mondial de Handbal feminin din Cehia • chiar dacă a fost folosită în acest meci, eforturile vâlcencei Nicoleta Safta nu au putut schimba soarta partidei

Reprezentativa „cocoşului galic” pare să devină un adevărat obstacol pentru handbalul feminin românesc, indiferent de nivelul la care se întâlnesc cele două selecţionate. După ce senioarele din Hexagon au făcut instrucţie cu româncele în ultimele două întâlniri oficiale (în faza grupelor din cadrul CM din Brazilia la finele anului trecut, dar şi cu prilejul turneului preolimpic din luna mai), iată că acum a venit rândul naţionalei de tineret să cedeze într-un meci foarte important în faţa Franţei. Şi, chiar dacă nu au pierdut la o diferenţă mare de scor, precum în cazul naţionalei de senioare, tinerele sportive pregătite de antrenorii Dumitru Muşi şi Costică Buceschi (principal şi secund) tot au avut parte de o înfrângere greu de digerat.

Duminică, cele două naţionale s-au întâlnit în cadrul optimilor de finală ale CM de Handbal Feminin Tineret (destinat handbalistelor care nu au împlinit încă 20 de ani), organizat anul acesta în Cehia. România s-a calificat în această fază a competiţiei prin prisma locului al III-lea ocupat în cadrul grupei D, pe când, sportivele din Hexagon au reuşit să îşi asigure prezenţa graţie locului secund obţinut în grupa C.

Doar Denisa Dedu…

România a început destul de bine partida de la Brno, reuşind un prim sfert de oră cu nimic mai prejos Franţei. Diferenţa de scor a variat foarte puţin, astfel că, în minutul 15, tabela indica egalitate, 5-5. Numai că, din acest moment, ceva parcă s-a rupt în agrenajul fetelor noastre, elevele lui Dumitru Muşi şi Costică Buceschi înregistrând o performanţă negativă rar întâlnită în handbal: o jumătate de repriză fără gol marcat! Şi asta nu pentru că nu ar fi ajuns la poarta franţuzoaicelor. „Tricolorele mici” şi-au creat o multitudine de ocazii, toate risipite însă cu nonşalanţă. Singura care a păstrat proporţiile scorului (mai ales în prima repriză) a fost tânăra portăriţă legitimată la Corona Braşov, Denisa Dedu, aceasta încasând doar patru goluri în 15 minute. La pauză, Franţa se afla la conducerea ostilităţilor, scor 9-5.

În actul secund, româncele au încercat revenirea, dar era prea târziu. Franţuzoaicele au ştiut „să închidă” meciul, cele două echipe mergând, din nou, aproape „cap la cap”, o repriză întreagă de această dată. Franţa s-a impus în cele din urmă cu scorul de 20-14, obţinând astfel „biletul” pentru sferturile de finală ale celei mai importante întreceri handbalistice juvenile de pe mapamond. Nicoleta Safta, tânăra jucătoare legitimată la CS Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost folosită în această partidă, însă pivotul „chimist” nu a reuşit să îşi treacă numele pe lista marcatoarelor. Pentru Nicoleta a fost cea de-a patra prezenţă bifată la acest CM, ea nefiind folosită în doar două meciuri dintre cele şase disputate de echipa naţională.

Astăzi, de la ora 15.00, împotriva Danemarcei

Chiar dacă au cedat în partida din optimi, „tricolorele mici” vor mai petrece aproape zece zile în Cehia, ele fiind angrenate în acest moment în turneul pentru stabilirea ocupantelor poziţiilor 9-16. În primul meci, româncele vor întâlni reprezentativa similară a Danemarcei. Miza acestei partide o reprezintă certitudinea ocupării unui loc superior în clasamentul final. Învingătoarea se va înscrie în cursa pentru poziţiile 9-12, în timp ce, învinsa se va lupta pentru poziţiile 13-16. România – Danemarca se va disputa astăzi, cu începere de la 15.00 (ora României).

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)