Go to ...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea on YouTubeRSS Feed

19 august 2018

Fiscul a anulat penalităţi şi majorări de întârziere pentru 54 de contribuabili vâlceni


Până la 15 decembrie a.c., Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea a emis decizii de anulare a penalităţilor de întârziere pentru 54 de contribuabili vâlceni.

Beneficiarii acestor decizii de anulare sunt persoane fizice şi juridice care, la 31 august a.c., înregistrau penalităţi şi majorări de întârziere, şi care au îndeplinit condiţiile privind achitarea obligaţiilor restante, stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Valoarea totală a penalităţilor şi majorărilor de întârziere anulate pentru cei 54 de contribuabili vâlceni este de 41.517 lei.

Foarte important! Contribuabilii care nu au reuşit să-şi achite debitele restante la 31 august 2011 pot beneficia de reducerea cu 50% a penalităţilor şi majorărilor de întârziere, dacă îndeplinesc această condiţie până la 30 iunie 2012.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)