FBI şi Secret Service investighează hackeri vâlceni

mascati_politie• mega-acţiune desfăşurată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară de la SCCO Gorj, cu ajutorul SRI şi ofiţeri FBI şi Secret Service din cadrul Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti fiind destructurată o grupare formată din 20 de persoane specializată în săvârşirea de fraude informatice • membrii grupării au creat, în perioada 2009 – 2012, o schemă complexă de fraudare a cetăţenilor americani, prin recrutarea de persoane cu abilităţi în utilizarea calculatoarelor şi cunoştinţe de limbă engleză, pentru postarea de licitaţii frauduloase pe site-urile de profil care au presupus convingerea cumpărătorilor ca bunurile (autoturisme, autovehicule, electronice) sunt reale, urmând ca banii trimişi pentru garantarea tranzacţiilor să fie păstraţi de un terţ (societate de garantare de tip Escrow) • anunţurile fictive postate de învinuiţi erau create prin modificarea unor anunţuri reale, prin schimbarea numelui, adresei de email şi a altor date ale vânzătorului sau ale bunurilor oferite spre vânzare, cumpărătorii fiind astfel induşi în eroare şi determinaţi să transfere în conturi indicate de învinuiţi un avans, fără a primi ulterior bunurile licitate

Potrivit unui comunicat oficial de presă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Gorj, au procedat la  destructu­rarea unui grup infracţional organizat, consti­tuit din 20 de învinuiţi, specializat în săvârşirea de fraude informatice. În acest sens, procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează un număr de 27 de percheziţii domiciliare la imobile aparţinând învinuiţilor,  situate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Gorj, Olt, Ilfov, Vâlcea, Bacău, Timiş şi Caraş-Severin. În fapt, se reţine că membrii grupării au obţinut beneficii financiare substanţiale din inducerea în eroare a unui număr de aproximativ 100 de părţi vătămate, cetăţeni americani, cu ocazia organizării de licitaţii frauduloase pe site-uri de profil. Anunţurile fictive postate  de către învinuiţi erau create prin modi­fi­carea unor anunţuri reale, prin schimbarea numelui,  adresei de email şi a altor date ale vânzătorului sau ale bunurilor oferite spre vânzare, cum­pă­ră­torii fiind astfel induşi în eroare şi determinaţi să transfere, în conturi indi­cate de învinuiţi, un avans, fără a primi ulterior bunurile licitate. Pentru ridi­carea sumelor de bani achitate de către părţile vătămate, liderul grupării a procurat diplome de licenţă falsificate, specialitatea medicină şi teologie, ac­tele fiind utilizate pentru obţinerea de vize de acces pe teritoriul SUA, pen­tru membrii grupării. Învinuiţii se deplasau astfel pe teritoriul SUA unde le erau expediate acte de identitate, permise de conducere, documente de că­lătorie, toate falsificate, actele fiind utilizate în scopul ridicării în numerar a sumelor de bani şi expedierii acestor sume în România. Prejudiciul cau­zat prin activitatea infracţională este de 4 milioane USD. La sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj vor fi audiate 20 de persoane, urmând ca, după finalizarea audierilor, să fie dispuse măsurile legale în cauză. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către SRI. Procurorii D.I.I.C.O.T. au cooperat în instrumentarea cauzei cu ofiţerii FBI şi Secret Service, din cadrul Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

iunie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930