„Existăm pe harta politică a Europei”

Valcu_Samoil1• declară deputatul Samoil Vîlcu prezent la congresul PPE de la București

Deputatul Samoil Vîlcu a fost prezent timp de două zile la Congresul Partidului Popular European desfăşurat la Bucureşti. Parlamentarul ales să reprezinte Colegiul nr. 2 Râmnicu Vâlcea a luat parte la momentele oficiale ale acestui mare eveniment politic de nivel european, cât şi la întrunirile informale. „Congresul Partidului Popular Euro­pean este evenimentul politic al anului în România. A fost o onoare pentru mine ca parlamentar să particip la alegerea noului preşedinte al PPE, dar şi la cina oferită cu acest prilej oaspeţilor europeni, moment pentru a socializa cu colegii mei din alte ţări. Pentru România a fost un câştig că am reuşit să îi aducem la Bucureşti pe cei mai importanţi lideri politici europeni ai momen­tului. Aceasta familie politică europeană este cea mai influentă, cei mai mulţi lideri politici şi deputaţi europeni sunt membri ai PPE. Evenimentul desfăşurat în capitala României ne-a demonstrat că existăm pe harta politică a Europei, că putem fi şi noi parte a unor decizii politice majore, după 20 de ani popularii europeni şi-au reînnoit programul politic la Bucureşti. La summitul PPE au fost adoptate şi o serie de rezoluţii care vizează modul în care vor fi create locuri de muncă în perioada următoare, economia socială de piaţă, crearea mecanismelor de protecţie şi finanţare pentru tineri, femei, persoane cu dizabilităţi”, a declarat deputatul Samoil Vîlcu.

Partidul Popular European, fondat în 1976,  este un partid de centru-dreapta european, unul din cel mai mari şi influente partide reprezentate în Parlamentul UE. Președintele Consiliului European și președintele Comisiei Europene aparțin PPE.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

februarie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Ian    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728