Go to ...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea on YouTubeRSS Feed

21 august 2018

Eliza Buceschi a semnat cu Oltchim


• înţelegerea este valabilă până în anul 2015

Agenţia naţională de ştiri Mediafax a publicat recent o informaţie conform căreia Eliza Buceschi – o handbalistă de mare perspectivă, de numai 19 ani, legitimată până la finele sezonului trecut la HCM Baia Mare – a semnat un contract pe o durată de trei ani cu multipla campioană a României, CS Oltchim Râmnicu Vâlcea. Aceeaşi publicaţie face cunoscută şi opinia preşedintelui sportiv al Oltchimului, Petre Berbecaru: „Eliza a semnat cu noi şi se află deja în pregătire cu echipa. O vom păstra în lot. Nu se pune problema unui împrumut, doar de-asta am luat-o. Este o jucătoare de valoare şi sper că va creşte şi mai mult în lotul nostru”.

Mai trebuie precizat faptul că sportiva de numai 19 ani a fost cea mai bună marcatoare a naţionalei feminine de handbal cu prilejul Campionatului Mondial de Tineret desfăşurat chiar luna aceasta în Cehia. Eliza Buceschi a marcat nu mai puţin de 58 de goluri, încheind pe un onorat loc cinci în clasamentul general al marcatoarelor. Deşi este încă foarte tânără, fiica antrenorului Costică Buceschi şi-a făcut debutul chiar şi în naţionala de senioare a României, ea evoluând pentru prima dată în tricoul „selecţionatei mari” în anul 2011, cu prilejului meciurilor contând pentru preliminariile Campionatului European, organizat în luna decembrie a acestui an în Serbia, acolo unde reprezentativa României s-a calificat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)