Duminică, Podul Cățetu-Cuci i-a readus împreună pe Voicescu și Rădulescu

• la inaugurarea noului pod, resentimentele au dispărut între cei doi
Duminică, a avut loc sfințirea podului care leagă satele Cățetu și Cuci, din comuna Fârtățești. La eveniment, au luat parte un număr mare oameni cât și preoți din împrejurimi: „Au fost invitați și prezenți toți cei care au contribuit la construirea podului, cât și Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean. Investiția a fost prinsă și finanțată prin PNDR 2014-2020, Măsura 4.3: Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice, într-un proiect de asfaltare a circa 8,8 kilometri pornit în urmă cu 18 luni. Podul în sine este din beton armat și ne-a costat 130.000 lei. El va salva oamenii din zonă de la izolare și, mai ales, de a trecere pârâul Geamăna prin vad, chiar și cu căratul morților la biserică.”
După mai multe „meciuri” încinse în ultimii doi ani, prezența președintelui CJ a fost explicată astfel de către primarul Nicolae Voicescu: „Disputele pe care le-am mai avut în trecutul apropiat cu președintele Rădulescu n-au avut absolut nimic personal, ci s-au axat pe treburi strict administrative. Dumnealui știe că eu sunt un luptător pentru comunitatea mea și asta nu de ieri de azi, ci de vreo 21 de ani! Nu a fost cazul de explicații sau lămuriri între noi doi, există o ierarhie între noi pe care eu am respectat-o și o respect în continuare, iar dumnealui a fost bucuros să ne fie alături la acest moment!”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Cuvinte cheie

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031