Domnule Gutău, ce mai așteptați pentru a salva Monumentul Independenței din mâinile vandalilor nopții?!

• simbolul orașului este într-o stare tot mai îngrijorătoare fără ca autoritățile să dea vreun semn de interes
Vă semnalam, la 1 decembrie 2017, că festivitățile organizate la Monumentul Independenței din Râmnicu Vâlcea s-au desfășurat în jurul unui simbol pângărit și mâzgălit, pe care autoritățile orașului nu s-au îngrijit să-l respecte și să-l mențină așa cum se cuvine. Mai ales, în anul sfânt al Centenarului!
Ei bine, la peste trei luni de la acel semnal de alarmă, am descoperit (deloc surprinși, dimpotrivă chiar, n.red) că starea în care se află monumentul-simbol al orașului nu este nici pe departe mai bună, ci mai rea! Mult mai rea! Nu doar că înscrisurile din urmă cu trei luni nu au fost îndepărtate, dar statuia este efectiv „tatuată” cu dalta chiar în partea frontală, „lucrare” care a necesitat neîndoielnic un efort masiv și care ar fi trebuit, în mod normal, să trezească o reacție de la Poliția Locală!
Operă a sculptorului Ion Iordănescu, realizat în anul 1913 cu sprijinul doctorului Gheorghe Sabin, veteran al Războiului de Independenţă, monumentul a fost inaugurat la 17 mai 1915. A fost ridicat în memoria eroilor căzuţi în timpul războiului din 1877-1878. Devenit simbol al oraşului, el întruchipează recunoştinţa concetăţenilor pentru eroii războiului de independenţă. Independenţa este întruchipată de o tânără femeie ce ţine în mâna stângă stindardul naţional şi în mâna dreaptă susţine o cunună de lauri deasupra unei cărţi de aramă deschise, aşezată pe soclu. În carte sunt dăltuite numele eroilor din batalioanele de vânători de linie, de artilerie şi de dorobanţi. Pe feţele de est, sud şi nord sunt sculptate numele eroilor care au căzut în campania din Bulgaria. Sub carte, pe o placă de marmură albă, se află inscripţia: „Poporul român aduce prinosul său de recunoştinţă întregii Armate Române prin lupta care a triumfat cauza nobilă a eliberării de sub dominaţia otomană. El va păstra totdeauna în amintire jertfa celor căzuţi pe câmpul de luptă”.
Halal recunoștință! Halal administrație în anul Centenarului!

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Cuvinte cheie

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

iunie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930