DJST Vâlcea, coorganizatoare a două evenimente sportive

Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Direcției Județene pentru Sport și Tineret a județului nostru anunță că, în perioada recentă, instituția condusă de profesorul Bogdan Marinescu a fost coorganizatoare pentru două evenimente sportive. Acestea s-au desfășurat în totalitate sau doar parțial în Sala „Traian” din Râmnicu Vâlcea și au reprezentat sporturi precum handbal mixt și lupte greco-romane.

Cum s-au desfășurat întrecerile?

„Primul eveniment – Campionatul Național de Lupte s-a desfășurat la Sala Sporturilor din Râmnicu Vâlcea în parteneriat cu Clubul Sportiv Chimia. În cadrul acestuia, copii, cadeți și juniori au participat la lupte greco-romane. Evenimentul a adunat pe saltea cluburi din județele Vâlcea, Argeș, Olt, Giurgiu și Brașov, iar sportivii, în număr de peste 120, au luptat pentru calificarea la finala naționalelor de lupte. Cei mai buni dintre sportivi, dar și antrenorii lor, au fost premiați de către DJST Vâlcea cu tricouri, diplome și diplome de onoare”, se arată în prima parte a comunicatului transmis de reprezentanții DJST.
„Tot la Sala Sporturilor, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea și Asociația Handbal Fan Râmnicu Vâlcea au organizat Turneul de Handbal Mixt, unde un număr de peste 200 de sportivi, s-au întrecut la handbal. Și aici participarea a fost numeroasă, sportivii provenind de la cluburi din Râmnicu Valcea, București, Brașov, Buzău, Baia Mare și Cluj. Câștigătorii locurilor I, II, III, precum și cel mai bun portar, cel mai bun apărător și golgeterul au fost premiați de către DJST Vâlcea cu diplome, tricouri și cupe. La final, clasamentul a fost următorul: locul I – Acvila București, locul II – Star Team București, locul III – HCA București”, se arată în finalul comunicatului de presă la care am făcut referire.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactori (tehno@curierul.ro):
Bogdan Burcea, Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930