Directorii palatelor și cluburilor copiilor, întâlnire la Călimănești

• conferința națională anuală are loc pe meleaguri vâlcene
Săptămâna aceasta, mai precis din 12 și până pe 16 martie, are loc, în Călimănești – Căciulata, Conferința Națională a directorilor palatelor și cluburilor copiilor, precum și a profesorilor coordonatori de concursuri și festivaluri naționale și internaționale de folclor din România, eveniment organizat de Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, Palatul Copiilor „Adrian Băran” Slatina, Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea, Clubul Copiilor Drăgășani și Clubul Copiilor Horezu.
Această întâlnire a fost organizată în urma solicitării Ministerului Educației Naționale și are ca scop: evaluarea concursurilor şi festivalurilor naţionale şi internaţionale de folclor cuprinse în Calendarul Activităților Educative Naționale 2017; modalități de realizare a regulamentelor specifice concursurilor şi festivalurilor de folclor, la nivel național şi internațional; diseminarea de bune practici în acest domeniu.
Astăzi, spre exemplu, în intervalul orar 14.00 – 19.00, programul cuprinde dezbateri privind zona etnografică Țara Loviștei, respectiv cunoașterea ansamblului folcloric „Junii mălăieni”. A doua zi, se va vorbi despre zona etnofolclorică Horezu, despre ansamblul folcloric „Steluțele brâncovenești”, de la Clubul copiilor din Horezu.
Datele prezentate ne-au fost furnizate de către prof. Flavius-Cătălin Sîiulescu, director Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Cuvinte cheie

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Floraria Alex

Calendar

iulie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031