„Din cauza măririi salariilor bugetarilor, mulți vor să părăsească firmele pentru a lucra la primării”

• sună o declarație a liderului PNL Vâlcea, Cristian Buican
Recent, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată la sediul PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican a oferit câteva declarații destul de tăioase. Parlamentarul liberal din județul nostru a criticat măririle de salarii la care a recurs guvernarea social-democrată, deputatul fiind de părere că astfel de măsuri nu vor avea, în principal, decât un rolul negativ. Cristian Buican s-a referit la faptul că tot mai mulți angajați din mediul privat doresc să «migreze» pentru a lucra la stat, acolo unde salarizarea este mai avantajoasă și stabilitatea mai ridicată. De asemenea, Buican a criticat vehement și măririle de salarii din primări, măriri care riscă să «omoare» efectiv bugetele locale și așa destul de firave în comunitățile rurale.
„În acest an, Partidul Social Democrat a dat posibilitatea consiliilor locale să mărească salariile în administrația publică locală, salarii care pot fi cuprinse între salariul minim și salariul viceprimarului. Aceste măsuri au creat un mare rău mediului privat. De ce? O mare parte a personalului angajat în zona privată a migrat către administrația publică locală. Sunt foarte mulți care vor să părăsească firmele pentru a lucra la primării. De ce? Pentru că salariile sunt mult mai mari. Asta în timp ce deja piața muncii din România suferă de lipsa personalului calificat. (…) În plus, PSD a început să introducă noi taxe și noi accize care, impuse mediului privat, fac imposibilă creșterea salariilor în acest domeniu. Dacă se continuă așa, în opinia mea și a altor specialiști, economia românească va intra în curând în recesiune. Creșterea anunțată de Guvern se bazează pe consum. Iar acest consum se bazează pe credite bancare. (…) Liberalii s-au opus prin vot măririlor de salarii. Suntem grupul parlamentar care a votat întotdeauna împotriva pensiilor speciali și a măririi pensiilor speciale”, au sunat unele dintre declarațiile extrem de tăioase la adresa social-democraților pe care le-a făcut deputatul liberal vâlcean.

Buican vrea să monitorizeze modul în care se fac angajările la stat în județul nostru

De asemenea, parlamentarul vâlcean a vorbit despre «semnele de întrebare» pe care și le ridică în privința felului în care se ocupă anumite posturi vacante din sectorul public în instituțiile din județul nostru. Cristian Buican a spus, fără a preciza sursa, că are unele informații cum că, în anumite locații, se admit și practici nu tocmai ortodoxe pentru ocuparea unor astfel de funcții.
„La stat trebuie să te angajezi în urma unui concurs corect, nu pe pile și relații, așa cum îmi spun toți cei care vin în audiență la mine la cabinet și îmi spun că se întâmplă în județul Vâlcea. Voi monitoriza împreună cu colegii mei ilegalitățile și îi voi demasca pe cei care procedează în acest fel”, a sunat «amenințarea» pe care deputatul Cristian Buican a îndreptat-o spre toți cei care se pretează la «manevre» pentru desemnarea/ocuparea unor funcții publice.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Floraria Alex

Calendar

iulie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031