Dezinteres total! Doar 100 din 2.000 de elevi merg la meditaţiile din şcoli

elevi8• aceştia participă la pregătirile organizate gratuit pentru sesiunea din august a Bacalaureatului

Vâlcea a fost printre judeţele codaşe în ceea ce priveşte promovabilitatea la Bacalaureat şi, în ciuda acestui lucru, pentru sesiunea din august, elevii dau dovadă de dezinteres pentru o mai bună pregătire. Deşi 60% a reprezentat procentul elevilor picaţi la examenul de maturitate, foarte puţini sunt cei care trec pragul unităţilor educaţionale unde profesorii oferă meditaţii gratuite. Mai precis, doar 100 de liceeni din aproximativ 2.000 înscrişi la sesiunea de Bacalaureat din toamnă se arată interesaţi de acumularea a noi cunoştinţe, chiar şi pe ultima sută de metri. 100 sunt cei care iau parte la pregătirile organizate de fiecare liceu.

În acest timp, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea a trecut la schimbarea directorilor. Schimbările vizează unităţile şcolare care au înregistrat rezultate dezastruoase la Bac, cum ar fi Liceul „George Ţărnea” din Băbeni, unde a fost instalat un nou director, dar, trebuie să recunoaştem, că aceste schimbări au şi natură politică. La Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, unitate cu rezultate bune de promovabilitate la Bac, a fost schimbat directorul, în fruntea liceului revenind profesorul Cătălin Pană.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

februarie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Ian    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728