Deţinătorii de card agricol trebuie să se înregistreze la Fisc

Direcţia Agricolă Vâlcea anunţă că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a finalizat proiectul de „Ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol“, prin care se schimbă actualele certificate de producător şi se introduc carduri electronice.

Directorul Florel Bădele reaminteşte că pentru a-şi putea vinde legumele şi fructele în piaţă, ţăranii vor avea nevoie de trei documente: certificatul de producător, certificatul de comercializare şi cardul de acces în piaţă: „Pentru a primi certificatul de producător, este nevoie de o „atestare profesională“. Atestarea profesională a solicitanţilor de certificat de producător se realizează de către structuri asociative profesionale / patronale / sindicale din agricultură, constituite conform legii şi organizate la nivel judeţean / regional / naţional, precum şi de către structuri teritoriale de consultanţă agricolă, după caz, care se înregistrează în acest scop la primăriile unităţilor / subdiviziunilor administrativ teritoriale. Lipsa atestatului atrage după sine neeligibilitatea solicitantului la soluţionarea de către primari a cererii de acordare a certificatului de producător. Mai  mult, introducerea cardului de acces în piaţă presupune crearea unui sistem electronic destul de complex, precum şi a unei infrastructuri aferente, în toate pieţele. Alt scop al acestui proiect de act normativ constă în impozitarea veniturilor obţinute de cei care vând produse agricole la tarabă. Articolul 8 prevede: „În vederea luării în evidenţă ca plătitori de taxe şi impozite, prin atribuirea unui cod de identificare fiscală, producătorii agricoli persoane fizice care deţin certificate de producător se înregistrează la serviciile financiare descentralizate, respectiv, administraţiile teritoriale ale finanţelor publice de care aparţin.“  Cu alte cuvinte, pentru veniturile obţinute din vânzarea legumelor şi fructelor la piaţă, ţăranii, ca persoane fizice, vor plăti impozit pe venit, plus contribuţia la fondul de pensii şi la asigurările de sănătate”

Bădele adaugă şi că după intrarea în vigoare a noii legi, vechile certificate de producător vor mai fi valabile 45 de zile.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031