Deputatul Mazilu, interesat de vânzările de remedii naturiste

Conform datelor deţinute de către deputatul Dan Mazilu, vânzările de remedii naturiste înregistrează creşteri de la an la an. Estimările arată că românii cheltuie 9,5 euro pe suplimente alimentare, în timp ce vesticii până la 25 de euro pe cap de locuitor în fiecare lună. Specialiştii din economie pun aceste profituri mari pe seama alinierii acestor produse la trendul eco şi bio. Totodată, dezvoltarea acestei piețe a fost impulsionată şi de criza economică, pentru că au fost percepute, în unele cazuri, ca alternative ale medicamentelor obişnuite.
„Fiind o categorie extrem de fragmentată, cu un număr de jucători răspândiţi pe întreg teritoriul ţării, în majoritatea lor importatori din Germania, SUA, Australia, Canada, piaţa produselor naturiste nu este foarte bine monitorizată. Companiile de specialitate în monitorizare nu indexează toate produsele din piaţă. Pe de altă parte, suplimentele alimentare nu se vând exclusiv în farmacii, ci şi în magazinele cu profil naturist sau, mai nou, și în supermarketuri. Aceste magazine nu sunt incluse în monitorizări, deşi le revine o pondere importantă din vânzările de suplimente alimentare. De asemenea, remediile naturiste nu sunt complet lipsite de efecte adverse. Principiile active sunt substanţe chimice care dacă sunt dozate necorespunzător pot avea consecinţe dramatice. Și asta în cazul fericit în care se cunosc toate substanțele care intră în componența unor produse naturiste. Din aceste considerente, i-am cerut ministrului Sănătăţii să-mi comunice cum se efectuează supravegherea și controlul produselor naturiste scoase la vânzare și care au fost rezultatele verificărilor”, ne-a declarat Mazilu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactori (tehno@curierul.ro):
Bogdan Burcea, Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930