Deputatul Lovin i-a solicitat ministrului Turismului Sprijin pentru autorităţile din Voineasa în vederea gestionării eficiente a „Ski Resort Transalpina”

La începutul anului, deputatul Dumitru Lovin, preşedintele ALDE Vâlcea, i-a solicitat ministrului Turismului să monitorizeze mai atent investiţia de la Voineasa şi să ajute autorităţile locale să gestioneze eficient „Ski Resort Transalpina”.
Parlamentarul vâlcean a amintit că domeniul schiabil a fost realizat în urma unei investiţii guvernamentale în cuantum de 35 de milioane de euro, iar în prima jumătate a anului 2017, Ministerul Turismului a alocat Consiliului Local Voineasa o sumă de 15 milioane de lei pentru finalizarea proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de agrement, staţiunea Voineasa”.
„Turiştii s-au plâns însă că, în ciuda acestor eforturi financiare, nici până în prezent nu s-au finalizat parcarea supraetajată de 400 de locuri şi accesul spre baza pârtiei. Mai mult decât atât, întregul domeniu schiabil a rămas închis, în perioada sărbătorilor de iarnă, până pe 26 ianuarie, judeţul Vâlcea înregistrând pierderi colosale din această cauză”, i-a explicat deputatul Dumitru Lovin ministrului Turismului, în luna ianuarie.
Liderul ALDE Vâlcea i-a mai solicitat acestuia să-i comunice care este termenul până la care Consiliul Local Voineasa ar avea obligaţia să încheie lucrările şi dacă, în acest moment, este în grafic. „Nu în ultimul rând, ţinând cont de potenţialul de dezvoltare a domeniului schiabil de la Voineasa, vă rog să îmi transmiteţi dacă, în continuare, există planuri pentru noi investiţii în zonă şi care ar fi acestea”, se mai arată în interpelarea deputatului vâlcean.
Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media al ALDE Vâlcea

 

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031