Debut în forță pentru Neagu & Co. la mondialul din Germania

Sâmbătă și duminică, echipa națională de handbal feminin a României a susținut primele meciuri din cadrul Campionatului Mondial ce se desfășoară în Germania pe parcursul lunii decembrie. Tricolorele au început cu dreptul turneul și au confirmat statutul de echipă aflată printre favoritele la câștigarea grupei A din care facem parte. În primul joc, disputat pe 2 decembrie, Cristina Neagu și colegele ei s-au impus fără emoții în fața uneia dintre cele mai slabe reprezentante participante la turneul final, Paraguay. România s-a impus cu scorul de 29-17, după ce, la pauză, trupa noastră conducea cu 16-7. În cel de-al doilea joc, disputat pe 3 decembrie, România s-a impus cu ceva emoții în fața surprinzătoarei reprezentative a Sloveniei, la trei goluri diferență, scor 31-28. La pauza acestei întâlniri, scorul consemnat era unul de egalitate, 14-14. Cristina Neagu a fost cea mai bună marcatoare a meciului, interul-stânga punctând de nu mai puțin de unsprezece ori.
După disputarea primelor două runde din această grupă, Spania și România se află pe locurile unu și doi, cu maxim de puncte, fiecare cu câteva patru. Franța și Slovenia ocupă pozițiile trei și patru, cu câte două puncte acumulate. Codașele grupei sunt Angola și Paraguay, care încă nu au reușit să strângă puncte. De precizat și faptul că, la finalul tuturor celor șase etape din grupă, ocupantele primelor patru poziții se vor califica în optimile de finală.

Programul României în ultimele trei meciuri

Marți, 5 decembrie, ora 21.30
România – Spania
Joi, 7 decembrie, ora 19.00
România – Angola
Vineri, 8 decembrie, ora 19.00
România – Franța

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031