De săptămâna viitoare, Secretele Chinei, la Muzeul de Istorie

• două expoziții speciale vor fi vernisate pentru admiratorii universului chinezesc
De Sărbători, vâlcenii sunt invitați la Muzeul de Istorie pentru două expoziții eveniment: „Monede chinezeşti – o istorie de 3.000 de ani” şi „Beautiful China”. Acestea sunt organizate în colaborare cu Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucureşti şi prezintă publicului, prin intermediul fotografiilor, monedelor şi artefactelor, aspecte importante din cultura şi civilizaţia chineză.
„Moneda ocupă rolul principal în «Monede chinezeşti – o istorie de 3.000 de ani». Așa cum afirmă Raluca Buşie, muzeograf C.N.M. ASTRA, istoricii văd moneda ca pe o oglindă a transformărilor de ordin politic, economic, social, cultural și artistic suferite de societatea chineză de-a lungul timpului. Putem identifica trei mari etape în evoluţia monedelor chinezeşti, prezentate în ordine cronologică în cadrul expoziţiei: monede antice de la apariţia acestora până în perioada dinastiei Qing; monede chinezeşti de la sfârșitul dinastiei Qing în Republica China până în timpurile moderne; monede chineze din perioada modernă. (…) Pe de altă parte, expoziţia «Beautiful China», evidenţiază simbolurile binecunoscute ale Chinei: Marele Zid Chinezesc, Oraşul Interzis, Armata de teracotă, Ursul Panda, Ceaiul verde, Mătasea, Trenul de mare viteză etc. dar şi aspecte din viaţa cotidiană a chinezilor. Pe parcursul expoziţiei, muzeografii vor desfăşura şi un program de educaţie muzeală orientat către elevi, de unde nu vor lipsi atelierele interactive de decupaje de hârtie şi caligrafie chineză”, ne-a relatat Claudiu Tulugea (foto), managerul Muzeului Județean Vâlcea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Cuvinte cheie

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

aprilie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30