De la Belgrad, Premierul Tudose s-a întors încărcat de impresii

• România, Bulgaria, Serbia și Grecia își continuă cooperarea regională la nivel înalt, urmând ca întâlnirea viitoare să aibă loc în București
Premierul Mihai Tudose a participat, în zilele de 8 și 9 decembrie, la a doua întâlnire cvadrilaterală România – Bulgaria – Serbia – Grecia. La reuniunea desfășurată la Belgrad au participat președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, premierul Greciei, Alexis Tsipras, și premierul Bulgariei, Boiko Borisov. Subiectele abordate de oficialii din cele patru țări au vizat, în primul rând, cooperarea regională, din perspectiva intereselor comune de asigurare a prosperității și securității. În acest sens, discuțiile au vizat cooperarea pe proiecte de infrastructura de transporturi și energetică, dar și proiecte pentru valorificarea potențialului de dezvoltare economică existent. Un loc important, în cadrul convorbirilor, l-au ocupat subiectele de politică regională, subliniindu-se sprijinul și interesul comun pentru înaintarea Serbiei pe drumul european.

Tudose a vorbit despre studenții sârbi care învață în România

Într-o conferință de presă desfășurată la finalului reuniunii dintre oficialii celor patru țări, premierul Mihai Tudose a oferit următoarele declarații: „Graniţele Serbiei cu Uniunea Europeană sunt reprezentate de noi: de Grecia, de Bulgaria, de România. Integrarea Serbiei se face prin infrastructura comună, prin schimburile culturale, prin studenţii sârbi care învaţă la Timişoara, prin construcţia de drumuri, de autostrăzi, de infrastructură energetică, de infrastructură de IT. Apoi, aderarea efectivă rămâne doar o formalitate la care ne-am angajat toate cele trei ţări ale Uniunii prezente aici să sprijinim cât putem Serbia. Poate nu «sprijinit» e cuvântul potrivit, ci de a-i uşura şi de a-i facilita, atât pe preşedinţia bulgară, cât şi apoi, în 2019, pe preşedinţia română, tot ceea ce înseamnă ajutor şi îndrumare pentru această oficializare a statutului Serbiei faţă de Uniunea Europeană”.
De asemenea, șeful Executivului român a arătat că întâlnirile de acest tip reușesc să determine găsirea unor soluții comune pentru orice tip de problemă întâmpinată de cele patru state. În acest sens, s-a stabilit ca la aceste întâlniri să participe și miniștrii de profil ai celor patru țări, în funcție de problematica dezbătută.
Premierul Mihai Tudose a anunțat, totodată, că următoarea reuniune în format de patru va avea loc, în luna martie a anului viitor, la București. În context, este de amintit și faptul că prima reuniune cvadrilaterală România – Bulgaria – Serbia – Grecia s-a desfășurat în Bulgaria, la Varna, la începutul lunii octombrie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

aprilie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30