Cu cele două victorii de săptămâna trecută, galacticele au câştigat cel de-al nouăsprezecelea titlu

• CS Oltchim – HC Danubius Galaţi 32-20 (18-9 la pauză)


Joi, în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea, handbalistele de la Oltchim au învins pe Danubius Galaţi, într-o partidă contând pentru etapa a XX-a din Liga Naţională. Meciul a avut mize cu totul diferite pentru cele două formaţii. Dacă pentru vâlcence un succes era echivalent cu câştigarea matematică a celui de-al nouăsprezecelea titlu din istorie, pentru modestele adversare de pe malul Dunării, orice pas greşit era sinonim cu retrogradarea în liga secundă. Valoarea şi-a spus însă cuvântul pe teren, iar Oltchimul, în mod cert echipa mai puternică şi mai experimentată, s-a impus fără probleme, la o diferenţă confortabilă de scor, tabela indicând la final 32-20 în favoarea vâlcencelor. Victoria obţinută a fost un bun prilej pentru fetele de la Oltchim de a o dedica pivotului Oana Manea, cu ocazia împlinirii a 28 de ani.
 

Universitatea Cluj – CS Oltchim 31-33 (16-17)


Cu totul altfel au decurs duminică „ostilităţile”, când, în cadrul unui meci restant din etapa a XIX-a, handbalistele de la Oltchim au evoluat în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj Napoca, în compania vicecampioanei ultimelor două sezoane, Universitatea Jolidon. Păstrând „tradiţia” anilor precedenţi, aceea de a face „viaţă grea” chimistelor, clujencele au dat totul în faţa sportivelor pregătite de Jakob Vestergaard, încercând să se ridice la înălţimea unei semifinaliste a Ligii Campionilor; ceea ce, în linii mari, au şi reuşit. Chiar dacă s-au aflat aproape în permanenţă în avantaj, vâlcencele nu au reuşit să se desprindă la mai mult de trei-patru goluri de handbalistele antrenate de Gheorghe Covaciu, numele formaţiei învingătoare stabilindu-se abia în ultimul minut al întâlnirii, atunci când clujencele nu au ştiut să gestioneze un atac ce le putea aduce un rezultat de egalitate. Chimistele s-au impus şi în acest joc, scor final 33-31 (17-16 la pauză), acumulând 36 de puncte în clasament, maximul posibil după 18 partide disputate, având un avantaj de opt „lungimi” în faţa formaţiei, care asemenea Oltchimului, este sigură de locul pe care îl va ocupa la finalul sezonului, HCM Baia Mare (noua vicecampioană naţională).

Tot duminică s-a disputat şi meciul restant din etapa a XX-a, în care adversare au fost handbalistele de la HC Zalău (antrenor Gheorghe Tadici) şi cele de la SCM Craiova (antrenor Bogdan Burcea). Ardelencele s-au dovedit mai valoroase în acest duel şi s-au impus în faţa oltencelor, scor final 34-27 (15-8 la pauză). Cu acest succes, HC Zalău a acumulat 20 de puncte în clasament, egalând astfel ocupanta locului patru, Universitatea Jolidon Cluj. De partea cealaltă, craiovencele au rămas la „cota” 11 puncte, păstrând poziţia a noua, una ferită de „emoţiile” retrogradării.
 

Rezultatele etapei a XX-a


CS Oltchim Rm. Vâlcea – HC Danubius Galaţi 32-20 (18-9)

CSM Ploieşti – HCM Baia Mare 32-40 (11-18)

Corona Braşov – HCM Roman 23-24 (12-12)

HC Zalău – SCM Craiova 34-27 (15-8)

Dunărea Brăila – Universitatea Jolidon 27-25 (19-11)

CSM Bucureşti a stat
 

Clasament


#      Echipă                 M       V       E        Î         P

1.CS Oltchim                18      18      0        0        36

2.HCM Baia Mare           18      14      0        4        28

3.HC Dunărea Brăila       18      10      1        7        21

4.Universitatea Cluj       19      9        2        8        20

5.HC Zalău                  18      9        2        7        20

6.CSM Bucureşti           18      8        0        10      16

7.Corona Braşov           18      7        1        10      15

8.HCM Roman               18      7        1        10      15

9.SCM Craiova              19      4        3        12      11

10.CSM Ploieşti             18      4        3        11      11

11.Danubius Galaţi         18      3        1        14      7

*locurile 1-5 se califică în cupele europene, locul 11 retrogradează
 

Programul etapei a XXI-a (miercuri, 8 mai)
 

Universitatea Jolidon – HC Zalău

CSM Bucureşti – Corona Braşov

HCM Roman – CSM Ploieşti

HCM Baia Mare – HC Danubius Galaţi

SCM Craiova va sta

HC Dunărea Brăila – CS Oltchim*

*partida se va disputa sâmbătă, 11 mai, cu începere de la ora 11.00, în Sala Sporturilor din Brăila

Chiar dacă sunt încă de pe acum câştigătoarele întrecerii interne, galacticele vor primi tricourile de campioane abia în data de 15 mai, atunci când vor evolua, cu prilejul etapei a XXII-a, pe propriul teren, în faţa maramureşencelor de la HCM Baia Mare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031