Credincioșii din Budești, pelerini la bisericile din Arhiepiscopia Bucureștilor

În această perioadă de pregătire duhovnicească pentru întâmpinarea slăvitului praznic al Crăciunului, credincioşii din parohiile Budeşti, Sâmnic şi Bârseşti, Protoieria Călimăneşti, însoţiţi de preoţii Laurenţiu Rădoi şi Costinel Enache, s-au rugat sâmbătă, 9 decembrie, la Catedrala patriarhală din Bucureşti, simţind bucuria întâlnirii cu Hristos şi cu Sfinţii Lui.
Dorind a se apropia mai mult de Dumnezeu şi de locurile sfinte, pelerinii au poposit mai întâi la biserica din Drăgănescu, judeţul Giurgiu, unde se păstrează încă vie memoria pictorului ei, părintele Arsenie Boca, apoi la mănăstirea Cernica din judeţul Ilfov. Aici s-au închinat cu mic cu mare la moaştele Sfinţilor Calinic, episcopul Râmnicului, şi Gheorghe Arhimandritul şi la mormintele episcopilor râmniceni Atanasie Mironescu şi Sofronie Vulpescu şi ale altor preoţi, ierarhi şi teologi care îşi dorm somnul de veci în cimitirul mănăstirii. Pelerinajul a continuat la bisericile bucureştene Sfânta Ecaterina, paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti, Bucur Ciobanul, Sfântul Spiridon Nou, Zlătari, Sfântul Gheorghe Nou, Stavropoleos şi Sfântul Anton – Curtea Veche, unde enoriaşii celor trei parohii, aflaţi la jumătatea urcuşului duhovnicesc spre peştera din Betleemul Iudeii, au cinstit prin rugăciuni şi cântări moaştele Sfinţilor Atanasie, Chiril al Alexandriei, Ecaterina, Spiridon al Trimitundei, Ciprian, Nicolae, Constantin Brâncoveanu, Antonie cel Mare şi Miron. Motivaţi de dorinţa de a se închina la mormântul Patriarhului Justinian Marina, pelerinii şi-au făcut simţită prezenţa şi la mănăstirea Radu Vodă, unde au simţit bucuria întâlnirii cu Sfântul Nectarie Taumaturgul, plecându-şi genunchii în faţa sfintelor sale moaşte. „A fost un moment înălţător, un izvor de bucurie şi pace şi un bun prilej de întărire în credinţă şi de îmbogăţire duhovnicească, în care timpul a fost sfinţit într-un mod deosebit, apropiindu-ne mai mult de Dumnezeu şi unii de alţii”, a spus părintele Laurenţiu Rădoi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Cuvinte cheie

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

aprilie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30