Consum de substanţe interzise

Inspectoratul Județean de Jandarmi informează că, săptămâna aceasta, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, lucrătorii ce se aflau -se în Piaţa Centrală din Râmnicu Vâlcea au observat, într-o zonă retrasă, doi tineri ce aveau un comportament dubios. În urma legitimării şi al controlului corporal preventiv executat, jandarmii au găsit asupra lui L.D. în vârstă de 20 ani şi V.C.A de 21 ani, un pachet de foiţe inscripţionat „O.C.B”, un recipient din plastic de 10 ml., de culoare albă, inscripţionat „Nostamine” ce conţinea o substanţă necunoscută şi o bucată din aluminiu, iar în interiorul acesteia se aflau resturi vegetale de culoare brun-verzui, având un miros înţepător.
În urma unei discuţii purtate cu cei doi tineri, jandarmii au descoperit că aceştia se aflau în acel loc retras pentru a fuma o ţigară cu substanţe interzise. Întrebaţi fiind de unde au achiziţionat fragmentele vegetale, ei au mărturisit că le au de la o persoană necunoscută. În baza art.4 din Legea 143/2000 privind „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformare, cumpărare sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept”, jandarmii vâlceni au întocmit actele necesare pe care ulterior le-au predate către S.C.C.O din cadrul Poliţiei Vâlcea în vederea cercetărilor în cauză.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

aprilie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30