Constantin Chiriac, preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu şi directorul Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, a devenit: cetăţean de Onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea

Joi, 21 iunie, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, Constantin Chiriac, preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu şi director al Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, a primit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului pentru contribuţia la dezvoltarea vieţii culturale. Implicarea omului de cultură Constantin Chiriac în organizarea Festivalului Internaţional de Teatru „Ariel Inter Fest” (17 – 21 iunie) a făcut din ediţia de anul acesta a manifestării una fără precendent, care s-a bucurat de o multitudine de aprecieri, prin cei care au lăudat evenimentul numărându-se şi Ministrul Culturii, George Ivaşcu.
În cuvântul său, primarul Mircia Gutău a subliniat că „un titlu de Cetăţean de Onoare se acordă, de cele mai multe ori, ca o încununare a unor fapte şi eforturi deosebite, la finalul acestora; cred că, în situaţia fericită de astăzi, acordarea Titlului de Cetăţean de Onoare domnului Constantin Chiriac este, mai ales, un început de drum, un drum pe care îl văd întins şi plin de împliniri pentru întreaga viaţa culturală a Râmnicului”.
La rândul său, cel de-al 80-lea titular al celei mai înalte distincţii acordată de Municipalitatea Râmnicului a declarat, emoţionat, că se simte legat de Râmnicu Vâlcea şi de destinul cultural al acestui oraş, alături de care a promis că se va afla şi de acum înainte.
• Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Floraria Alex

Calendar

iulie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031