Go to ...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea on YouTubeRSS Feed

18 august 2018

Comunicat de presă „În grafic”, la Drăgășani


În data de 31 octombrie, la Drăgăşani s-a desfăşurat şedinţa extraordinară a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Vâlcea, prilej cu care a fost analizată activitatea desfăşurată de lucrătorii Poliţiei Municipiului Drăgăşani şi ai secţiilor de poliţie rurale arondate în primele nouă luni ale anului 2017. La şedinţă au fost invitaţi şi au participat: primarul Cristian Nedelcu Cristian, şeful Poliţiei Municipiului Drăgăşani, comisar şef de poliţie Cătălin Comănceanu şi maiorul Dragoș Călinescu – Comandantul Detaşamentului de Jandarmi nr. 5 Drăgăşani.
Principalele obiective analizate au fost: creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni, prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului şi siguranţa stradală; monitorizarea grupurilor infracţionale, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii şi supravegherea judiciară a inculpaţilor; combaterea delictelor silvice; creşterea siguranţei rutiere pe drumurile publice; situaţia accidentelor rutiere, produse în primele 9 luni din anul 2017, comparativ cu primele 9 luni din anul 2016; creşterea nivelului de încredere în poliţie şi îmbunătăţirea cooperării interinstituţionale. Urmare acestei analize s-a constatat că indicatorii de performanţă au fost atinşi, deşi există un deficit de personal (-13,91%), care a impus un ritm mult mai alert în desfăşurarea activităţii poliţiştilor, pentru suplinirea lipsei de personal, iar Primăria Drăgăşani a făcut eforturi pentru a asigura spaţii de lucru pentru Poliţie, Jandarmerie, precum şi pentru Inspectoratul pentru „Situaţii de Urgenţă Drăgăşani”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)