Comunicat de presă Educație și Grijă pentru Autism

Rotary Club Râmnicu Vâlcea continuă seria de proiecte dedicate oamenilor cu nevoi speciale. De data aceasta, ne-am îndreptat atenția către copiii cu autism. În Râmnicu Vâlcea, la fosta Grădiniță 3 din Nord, funcționează câteva grupe de copii care au această suferință. Am vizitat instituția în a doua jumătate a anului trecut și am avut mai multe întâlniri cu personalul educativ și administrativ. Cu toții am convenit că instituția are urgentă nevoie de dotări cu materiale didactice speciale și de echipamente necesare recuperării acestor copii.
În fiecare an, Rotary Club Râmnicu Vâcea, organizează balul de caritate. În luna decembrie, am pus acest bal sub semnul proiectului nostru. Evenimentul însuși s-a numit Balul de Caritate „Educație și Grijă pentru Autism” și a avut ca scop strângerea de fonduri pentru acești copii. S-au strâns atunci pentru proiect, din desfășurarea balului și din donațiile pe care le-a generat, 25.000 lei.
Iată-ne, acum, la capătul acestui proiect. Din donațiile strânse, Rotary Club Râmnicu Vâlcea a achiziționat: materiale de logopedie, didactice, jucării senzoriale, consumabile pentru artterapia, sistem audio, video proiector, imprimantă, televizor, computer, bicicletă ergometru, bandă de alergat și diferite produse necesare dotării sălii pentru kinetoterapie. Eu și colegii mei suntem fericiți că am dus la capăt un proiect atât de important și pentru că am atras în realizarea lui un număr important de donatori, parteneri în dotarea acestei camere senzoriale. Le mulțumesc colegilor mei pentru implicare și donatorilor pentru generozitatea lor.
Anul acesta, în luna mai, Clubul Rotary Râmnicu Vâlcea împlinește 22 de ani. Ne apropiem, așadar, de un sfert de secol de activitate neîntreruptă. În tot acest timp, pe lângă sprijinirea performanței în pregătirea școlară și contribuțiile periodice la proiecte culturale, rotarienii au contribuit cu prioritate la proiecte care să ajute pe cei aflați în suferință și instituțiile care se ocupă de ei. Bătrâni, tineri și copii au putut beneficia de acest tip de sprijin. „Educație și Grijă pentru Autism” se înscrie în lungul șir al acestor proiecte alături de și mai publicele „Parc Rotary” din zona Libertății și a „Centrului de recuperare pentru persoanele cu handicap locomotor”.
Le dorim copiilor care vor beneficia de această donație un traseu încântător în pregătirea lor în această școală și cadrelor didactice mult succes profesional.
Mădălin MIHAI, președinte Rotary Club Râmnicu Vâlcea

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031