Comunicat de presă: Cei care trădează acum PSD participă la ruperea ţării!

Pesediştii vâlceni consideră că un deputat sau un senator, din orice judeţ, care alege să plece din PSD, ar trebui să plece şi din Parlament. Spunem asta deoarece pesediştii din toată ţara au luptat şi au convins oamenii să pună ştampila pe cei trei trandafiri, astfel încât din listele noastre să ajungă în Parlament cât mai mulţi colegi care să susţină un Guvern al românilor.
Cei care pleacă acum comit un act de înşelăciune faţă de cei care le-au acordat încrederea şi au votat PSD la alegeri. Dacă vor să plece pentru că au alte obiective, trebuie să plece şi din Parlament.
Suntem conștienți că sunt presiuni enorme și se alocă resurse uriașe pentru dezbinarea, prin orice mijloace, a partidului nostru, cu scopul de a ne împiedica să ducem la capăt aceste reforme vitale pentru societate și democrație.
Rămânem uniți pentru a duce la îndeplinire cel mai ambițios program de guvernare pe care l-a avut România în ultimele decenii.
PSD a fost, este și va fi cel mai puternic partid din România. Este partidul care a realizat și realizează cele mai importante lucruri pentru România și pentru bunăstarea concetățenilor noștri.
Răspunsul nostru este clar și simplu: SUNTEM UNIȚI! NU CEDĂM! MERGEM PÂNĂ LA CAPĂT!
• Biroul de presă al PSD Vâlcea

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

iunie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930