CJ încearcă salvarea Căminului Bălceşti

Prin adresa nr. 7.850, Consiliul Judeţean Vâlcea le-a reiterat, în data de 13 iunie, primarului Constantin Aleca şi Consiliului Local al oraşului Bălceşti disponibilitatea pentru rezolvarea situaţiei intervenite la Căminul pentru Persoane Vârstnice Bălceşti.
Acest demers al Consiliului Judeţean este, de fapt, o revenire la numeroasele solicitări anterioare de preluare a clădirii în care îşi desfăşoară activitatea Căminul pentru Persoane Vârstnice Bălceşti, din domeniul public al oraşului Bălceşti, în domeniul public al judeţului Vâlcea, precum şi a serviciului social, în integralitatea lui, pentru a putea fi transformat în Centru de îngrijire şi asistenţă, în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea.
Dacă nici de această dată autorităţile locale nu vor accepta oferta Consiliului Judeţean Vâlcea de rezolvare a delicatei probleme, care implică atât beneficiarii, cât şi personalul angajat al centrului, atunci vor fi nevoite să asigure finanţarea pe plan local sau să desfiinţeze acest serviciu social.
Fără un spaţiu, Consiliul Judeţean poate doar să preia beneficiarii, pe care să îi distribuie în centrele de îngrijire şi asistenţă a persoanelor cu dizabilităţi, aflate în subordinea DGASPC Vâlcea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactori (tehno@curierul.ro):
Bogdan Burcea, Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031