CIECH Soda România l-a găzduit pe Moş Nicolae în drumul său către Casa Pinocchio

Noaptea trecută, un televizor Full HD nou-nouţ, cu ecran mare, a ajuns la destinaţia din centrul de plasament Casa Pinocchio din Băbeni, Vâlcea, datorită ajutorului pe care echipa CIECH Soda România l-a dat Moşului Nicolae. Alte aproape 35 de kilograme de cadouri tradiţionale de sărbători – ciocolată, creme din lapte, bomboane, jeleuri, biscuiţi etc., au fost aranjate, cu ajutorul echipei, în pachete frumos decorate dedicate celor 19 copii cu vârste între 4 şi 17 ani care locuiesc în această casă.
Cadourile de sărbători din această iarnă au însumat aproape 3000 Lei, reprezentând o parte a donaţiei anuale pe care compania o face, ca parte a programului de suport comunitar, la care a fost adăugată contribuţia personală a echipei CIECH Soda România. În ultimii patru ani, programul de sprijin al companiei s-a ridicat la 43.000 Euro.
În ultimii patru ani, echipa CIECH Soda România a dezvoltat o relaţie specială cu copiii din Casa Pinocchio şi a devenit o prezenţă constantă în cadrul evenimentelor anuale importante ale copiilor, legate de educaţie şi activităţi recreative. Programul comunitar CIECH Soda România a inclus muncă peste program pentru reclădirea şi renovarea casei, dotarea cu echipamente necesare pentru viaţa de zi cu zi în Casa Pinocchio, precum tot ceea ce e nevoie pentru desfășurarea activităţilor şcolare şi recreative din acest centru.
„Copiii de la Pinocchio sunt ca o familie extinsă pentru echipa noastră şi suntem bucuroşi că ne-au acceptat prietenia. Sperăm ca sprijinul nostru să îi ajute să obţină o educaţie adecvată, o privire mai optimistă asupra propriilor posibilităţi de dezvoltare şi asupra puterii pe care poți să o dobândești când lucrezi împreună cu ceilalți”, a declarat Witold Urbanowski, CEO CIECH Soda România.

Despre CIECH Soda România

CIECH Soda România este prima unitate de producţie CIECH Group din afara Poloniei și este singurul producător de sodă calcinată rămas activ în industria chimică din România. Uzina a fost preluată de Grupul CIECH în anul 2006. Echipa, de aproximativ 600 de persoane a CIECH Soda România, asigură soda calcinată și silicat de sodiu – solid și lichid pentru România, Ungaria, Bulgaria, Moldova, Orientul Mijlociu și India.

Despre CIECH Group – 70 de ani de prezenţă pe pieţele globale

CIECH este un grup internaţional, gestionat profesionist, cu rădăcini poloneze şi cu o poziţie bine stabilită de lider al sectorului chimic în Europa Centrală şi de Est. Fabrică produse care sunt utilizate la producerea unor articole necesare în viaţa de zi cu zi a oamenilor din întreaga lume – produse de ultimă generaţie şi de cea mai înaltă calitate. Profitând de sprijinul unui investitor strategic de încredere, Grupul implementează o strategie de dezvoltare globală, extinzându-şi vânzările pe pieţele lumii. În acelaşi timp, combină abordarea modernă a afacerilor cu tradiţia de producţie care se întinde înapoi în timp până în anul 1882. Mai multe informații: www.ciechgroup.com.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031