Go to ...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

filme porno
filme online
xnxx
xxnx
xxnxx
xxnxnxx

Curierul de Vâlcea on YouTubeRSS Feed

24 septembrie 2018

Ceasul rău


Mandate de arestare duse la îndeplinire

Joia trecută, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Horezu l-au prezen­tat pe Adi D., din comuna Vaideeni, Tribu­nalului Vâlcea, care în baza probatoriului administrat, a admis,  recursul Parchetului local, dispu­nând măsura arestării preventive pentru 29 de zile. Amintim faptul că acesta este principalul suspect de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat. Adi D. a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea. De asemenea, tot ieri, poliţiştii de la Biroul Urmă­riri au reuşit identificarea şi reţinerea lui Paul R., de 34 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea,  con­dam­nat la 1 an şi 3 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi conducere pe dru­murile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de condu­cere. În sarcina acestuia, magis­traţii Judecătoriei Râmnicu Vâlcea au reţinut faptul că, acesta, la data de 9/10 decembrie 2008, a pătruns, prin efracţie, într-o boxă, de unde a sustras mai multe bunuri în valoare totală de 13.650 lei. De asemenea,  în data de 29 ianuarie 2011, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea pe drumurile publice un autovehicul fără a poseda permis de conducere. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul sustrăsese dintr-o parcare autotu­ris­mul şi mai multe bunuri din aces­ta. Condamnatul a fost arestat şi ulterior încarcerat în Penitenciarul Colibaşi în vederea executării pe­depsei.

Furtul de lemne, „mărţişor cu zăbrele”

lemne_furateNici în zi de sărbătoare, hoţii de lemne nu iau pauză iar evenimentele petrecute joi demonstrează acest lucru. Astfel, potrivit raportului oficial al Poliţiei, în data de 1 martie a.c., în jurul orei 10.00, poliţiştii oraşului Băile Olăneşti, aflaţi în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, s-au sesizat cu privire la faptul că  persoane necunoscute sustrag mai multe bunuri din material feros dintr-o anexă a locuinţe lui Ştefan M., din localitate. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au reuşit identificarea principalilor suspecţi, respectiv Ion P. şi Alexandru B., ambii din oraşul Băile Olăneşti.

Totodată, oamenii legii au constatat că imobilul era nelocuit şi că proprietarul locuieşte efectiv în municipiul Bucureşti. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că fierul sustras a fost valorificat la un centru de colectare a fierului vechi. Cei doi suspecţi urmează să fie cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În vederea prevenirii comiterii unor astfel de fapte, poliţiştii vă recomandă: verificaţi la plecarea din locuinţă dacă aţi luat toate măsurile de siguranţă; dacă plecaţi pentru mai mult timp de acasă, nu lăsaţi corespondenţa sau ziarele să se adune în cutia poştală, rugaţi în acest sens un vecin sau o rudă să vă ridice corespondenţa; montaţi uşi duble dacă intrarea în locuinţă se face direct din stradă şi nu vă limitaţi doar la o singură încuietoare – cu cât aveţi montate mai multe încuietori la uşă, cu atât gradul de siguranţă este mai mare; optaţi pentru broaştele cu butuc în locul celor normale; protejaţi ferestrele de la subsol şi cele de la parter cu grilaje metalice, ferestrele duble oferă mai multă protecţie decât cele simple.

Bunuri sustrase şi identificate în portbagajul unui autoturism

Joi, poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Rutier au depistat în trafic în municipiul Râmnicu Vâlcea un autoturism marca BMW, iar în momentul efectuării controlului autovehiculului au fost identificate, în interior, mai multe piese şi componente auto.

În urma verificărilor, s-a stabilit că Dănuţ I., de 28 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, conducătorul auto, a cumpărat cu suma de 1.200 lei aceste componente de la un paznic al unei societăţi comerciale cu sediul în comuna Nicolae Bălcescu, bunurile fiind sustrase din obiectivul pe care acesta trebuia să îl păzească, prejudiciul cauzat urmând a fi stabilit în urma finalizării anchetei.

S-a întocmit dosar de cercetare penală pe numele paznicului, Ionel N., de 66 de ani, din comuna Prundeni sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Un „greu” al furturilor, identificat

tribunal_valceaDe 1 martie a.c., oamenii legii au reuşit identificarea principalului suspect a mai multor furturi din autoturisme, comise în perioada 2011-2012. Astfel, în jurul orei 06.00, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale, împreună cu cei din cadrul Serviciul de Intervenţie Rapidă, Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă, Serviciul Criminalistic, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, au descins la domiciliul lui Florin J. de 18 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, unde au identificat mai multe bunuri a căror provenienţă nu a putut fi dovedită, fapt pentru care acestea au fost ridicate. Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit  că o parte din bunurile identificate şi ridicate cu ocazia descinderii provin din comiterea a patru infracţiuni de furt din autoturisme, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 4000 lei.

Poliţiştii au preluat cercetările şi desfăşoară acţiuni de probare a întregii activităţi infracţionale a tânărului cercetat pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat. Florin J. a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, iar a doua zi a fost prezentat Judecătoriei Râmnicu Vâlcea cu propunere de arestare preventivă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)