Ceasul rău

Furtul din locuinţe, prioritatea zilei pentru Poliţie

Luni, la ora 11.00, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Pietrari au fost sesizaţi de către Constantin B., din comuna Costeşti, cu privire la faptul că, în perioada 20 decembrie 2011 – 10 ianuarie a.c. i-au fost sustrase din curtea locuinţei mai multe bunuri.  În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că porţile de acces în locuinţă erau neasigurate, iar din interior au fost sustrase un cablu electric din cupru cu o lungime de 60 metri liniari şi un vas de aluminiu de 20 litri, cauzându-se un prejudiciu de aproximativ 400 lei. Totodată, oamenii legii au reuşit identificarea principalului suspect, respectiv Ion P., de 24 de ani, din aceeaşi localitate. În cauză, tânărului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Tot luni, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Amărăşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în noaptea de 15/16 ianuarie a.c., autori necunoscuţi au pătruns în locuinţa lui Ion N., din comuna Creţeni, de unde au sustras o motopompă, cauzând un prejudiciu de 600 lei. În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii l-au identificat pe Daniel B., de 24 de ani, din aceeaşi localitate, care a recunoscut fapta săvârşită, iar bunul sustras a fost recuperat şi restituit părţii vătămate. În cauză, se efectuează cercetări faţă de Daniel B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi furt calificat, urmând a se da soluţie procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani.

politia_rutiera2Poliţia Rutieră Drăgăşani a dat 30 de amenzi în valoare de 4000 lei

La începutul săptămânii,  poliţiştii din Drăgăşani au organizat acţiuni preventive, atât la nivelul oraşului, cât şi în zona rurală arondată, în vederea prevenirii evenimen­telor rutiere şi a depistării conducătorilor auto care încalcă prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice. Cu ocazia activităţilor desfă­şurate, au fost controlate 63 autovehicule, legitimate 78 persoane, fiind aplicate totodată 30 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4010 lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

iunie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930