Ceasul rău

Rețea ilegală de producere a țigaretelor în Vâlcea

• polițiștii au depistat două depozite de producere și trei puncte de comercializare țigarete în Râmnic, Lăpușata, Roșiile și Slătioara

În data de 03.06.2011, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Horezu, în colaborare cu comisarii Gărzii Financiare – secţia Vâlcea şi ofiţeri SJIPI Vâlcea, au declanşat o acţiu­ne ce a vizat destructurarea unei reţele de producere, depozitare şi comercializare ilegală a ţigaretelor. Cu această ocazie, au fost exe­cu­tate un număr de 7 percheziţii do­mi­ciliare şi controale economice pe raza localităţilor Râmnicu Vâlcea, Lăpuşata, Roşiile şi Slătioara, res­pectiv la două locaţii în care se pro­duceau ilegal țigarete, două depo­zite de ţigarete şi tutun precum şi trei puncte de comercializare. Cu oca­zia activităţilor desfăşurate au fost identificate şi ridicate în vede­rea confiscării, următoarele bunuri: 7 dispozitive manuale de încărcat ţiga­rete; 1 dispozitiv pentru rulat fo­lie, respectiv confecţionat ţigarete;1 aparat de măcinat tutun; 3 ciocă­nele cu arome pentru ţigări şi o se­ringă folosită pentru aromarea tutu­nului; 13,8 kg tutun, 11.983 ţigarete şi suma de 2.913 lei. Ca urmare a activităţilor desfăşurate, la sediul Poliţiei Horezu au fost conduse un număr de 5 persoane, învinuite de să­vârşirea infracţiunilor de contra­ban­dă şi evaziune fiscală, fapte pre­văzute de art. 270 al.3, din Legea 86/2006 şi art. 9, al.1, lit.a, din Legea 241/2005. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, cu învinuiţii în stare de libertate.

Decedat electrocutat în zona Zăvoi

Duminică dimineaţă, poliţiştii municipali au fost sesizaţi de către un cetățean din municipiu, care mergea la pescuit, cu privire la faptul că, în zona Zăvoiului din cartierul Ostroveni, lângă un stâlp de medie tensiune, se află cadavrul unui bărbat. Cu ocazia cercetării efectuate la faţa locului, oamenii legii au stabilit identitatea persoa­nei decedate, respectiv un bărbat de 43 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care plecase de la domiciliu în seara precedentă, pentru a merge la pescuit. Cercetările au evidenţiat faptul că bărbatul s-a urcat pe stâlpul de medie tensiune (20 kw) şi a demontat doi izolatori electrici, iar în încercarea de a-l demonta şi pe al treilea a fost electrocutat, fiind proiectat pe sol de la o înălţime de aproximativ 10 m. Oamenii legii au găsit la faţa locului cei doi izolatori demontaţi şi o sacoşă cu sculele necesare efectuării acestei opera­ţiuni. Cadavrul bărbatului a fost trans­portat la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea, în vederea efectuă­rii necropsiei.

Beat, în șanțul de pe marginea drumului

Duminică seara, în jurul orei 21.00, un bărbat de 38 de ani, din municipiul Piteşti, judeţul Argeş, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a condus un autocamion, marca MAN, pe DN7, în localitatea Bujoreni, iar la km 184, nu a păstrat o distanţă de siguranţa faţă de autovehiculul ce rula în faţa sa şi pentru a evita lovirea din spate a acestuia, a virat brusc dreapta şi a intrat în şanţul de pe marginea carosabilului. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, rezultatul fiind de 0,97mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Vâlcea, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoole­miei. În cauză, pe numele conducă­torului auto a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 al.1 din O.U.G. 195/2002.

Accident cu șapte victime

Sâmbătă, la ora 13.26, în municipiul Râmnicu Vâlcea, pe DN 64, în zona Râureni, s-a produs un accident rutier soldat cu şapte victime. Astfel, în timp ce conducea un autoturism, marca Dacia, din direcţia Băbeni, către Râmnicu Vâlcea, un bărbat de 60 de ani, din municipiu, la km.112+571 m, a pătruns pe contrasens intrând în coliziune frontală cu un alt autoturism, marca Dacia, condus regulamentar de un cetățean  de 48 de ani, din Băbeni. În urma accidentului au fost răniţi grav  conducătorul auto din Dacie, care a suferit o fractură de femur şi traumatism toraco abdominal şi un bărbat  de 69 de ani, pasager pe bancheta stânga spate în autoturismul  condus de prima victimă care a suferit fracturi costale şi multiple traumatisme. De asemenea, au suferit răni uşoare și ceilalți pasageri ai celei de-a doua mașini. Toate victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean Vâlcea unde le-au fost acordate îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă.

Peste 500 de contravenții rutiere

În perioada 03 – 05 iunie a.c. poliţiştii rutieri din judeţul Vâlcea au desfăşurat, în trafic acţiuni de prevenire şi combatere a accidentelor rutiere pe principalele cauze generatoare de accidente rutiere . În cadrul acţiunilor desfăşurate,  la nivelul întregului judeţ, au fost constatate 515 contravenţii la regimul rutier, valoarea amenzilor însumând 114.606 lei. Cu radarele, aflate în dotarea Poliţiei Rutiere Vâlcea, au fost sancţionaţi  un număr de 317 conducători auto pentru depăşirea regimului legal de viteză.  De asemenea, au fost suspendate un număr de 26 permise de conducere şi au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.  Cauzele care au generat suspendarea dreptului de a conduce autovehicule sunt următoarele:  12  pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe respectivul sector de drum; 5 pentru depăşire neregulamentară; 5 pentru conducerea sub  influenţa băuturilor alcoolice; 2  pentru  circulaţia pe sens opus; 1 pentru neacordare prioritate de trecere vehiculelor care au acest drept; 1 pentru nerespectarea semnificaţiei  culorii roşii a semaforului .

Grupaj realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

iunie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930