Categories
Ceasul rău
11 aprilie 2011 Uncategorized

Au prins hoţii de cabluri telefonice

Poliţiştii din Goleşti şi cei din Milcoiu au reuşit identificarea principalilor suspecţi în cazul unor furturi de cabluri telefonice din reţeaua naţională de telefonie fixă. Este vorba de trei tineri din Râm­nic, cu vârste de 22, 23 şi 25 de ani şi unul de 21 de ani din Goleşti care în noaptea de 05/06.04.2011 au sustras 700 m cablu telefonic din reţeaua naţională, amplasată pe drumul forestier Goleşti-Milcoiu. Anchetatorii au mai constatat că doi bărbaţi de 35 de ani din Mihăeşti sunt principalii suspecţi în cazul a două furturi de cablu telefonic ce au avut loc în comună, la începutul lunii. Suspecţii sunt cercetaţi penal, în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Şi femeile beau câteodată…

Poliţiştii din Drăgăşani au depistat în trafic o conducătoare auto ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. O femeie de 32 de ani din Mădulari conducea un autoturism, marca Renault Megane, pe strada Tudor Vladimi­rescu, din Drăgăşani, fiind oprită pentru control de un echipaj al Rutierei. Văzând comportamentul confuz al femeii, poliţiştii au solicitat efectuarea unei testări cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Femeia a fost condusă la Spitalul Municipal Drăgăşani unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Femeia riscă până la 5 ani închisoare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

*