Go to ...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

filme porno
filme online
xnxx
xxnx
xxnxx
xxnxnxx

Curierul de Vâlcea on YouTubeRSS Feed

23 septembrie 2018

Caravana Culturii, ediţia a III-a – «Poezie şi cântec, armonie şi lumină» a pornit de la Arnota


Membrii Caravanei Culturii au pornit, din nou, la drum, după o noapte petrecută la mănăstirea Arnota, comuna Costești, cu binecuvântarea maicii starețe Ambrozia. Turneul cultural s-a desfășurat în localitățile : Drobeta Turnu Severin, Timișoara, Arad, Satu Mare, Sighișoara,Târnăveni, Deva, Râmnicu Vâlcea. Proiectul național a însemnat înfrățire și colaborare pe zona culturală, lansări de cărți, serate literare, întâlniri cu presa locală, întâlniri cu cenaclurile literare din țară, interviuri și emisiuni radio-tv, spectacole de muzică și poezie.
De această dată, grupul caravanierilor vâlceni, doljeni, bucureşteni, olteni a avut următoarea configuraţie: Marian Bărăscu, poet, preşedintele Asociaţiei ”Rusidava Culturală”, din partea Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea, Zenovia Zamfir, scriitoare, cercetător, Ioana Banner, poet, critic literar – Bucureşti, Constantin Triţă, poet – Piatra Olt, Liliana Ghiţă-Boianu, poetă – Drăgăneşti Olt, Pandele Jianu, solist romanţe şi muzică uşoară – Drăgăneşti Olt, Valerica Predescu, actriţă, Drăgășani, Sava Regăţeanu, interpret muzică uşoară şi de petrecere – Bucureşti, Andrada Tcacenco, poetă, solistă de muzică uşoară, Bogdan Vasilescu, inginer sunet – Bucureşti, Sabrina Vasilescu, solistă muzică pop-rock – Bucureşti, Alexia Rotaru, solistă muzică populară – Piatra Olt, Constanţa Triţă, poetă – Piatra Olt, Rodica Ţugui, sociolog – Craiova, Cornel Popescu, solist instrumentist muzică populară – Craiova. Pe toată durata călătoriei s-au lansat volumele: “Caravana Culturii Jurnal de călătorie”, vol. II, coordonator Marian Bărăscu, „Arome dintr-o lume uitată”, poezie, de Liliana Ghiţă-Boian, “În veşnicia unei clipe”, volum monografic în îngrijirea Zenoviei Zamfir şi a lui Alin Pavelescu ”Rondeluri , sonete, rugăciuni şi erezii” poezii de Constantin Triţă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)