„Căpitan Pleşoianu”: sală de sport nouă, cale de acces riscantă

Pentru a ajunge la recent inaugurată sală de sport de la Grupul Şcolar „Căpitan Nicolae Pleşoianu” trebuie să mergi pe o cărare îngustă, unde, de-o parte şi de alta, se află tot felul de sârme ieşite în afară, bucăţi din fier. Rişti să aluneci şi să cazi în aceste bu­căţi din fier. De fapt, chiar directorul unităţii şcolare a fost pe punctul de a aluneca, la o vizită efectuată la baza sportivă. Tocmai de aceea, pentru a nu pune viaţa elevilor şi a dascălilor în pericol, directorul Adrian Boureci trage un semnal de alarmă. În opinia acestuia, o soluţie ar reprezent-o înălţarea zidului fun­da­ţiei şcolii cu 1 – 2 metri, fiind ast­fel suport pentru Dealul capela, dar şi zonă de siguranţă pentru oameni. Amintim faptul că-n 2008 s-au început lucrările la baza spor­tivă, dar în lipsa fondurilor au stag­nat, fiind finalizate abia anul acesta. Lângă poteca amintită a fost turnată şi fundaţia şcolii ce se dorea a fi construită, iar din aceasta ies sârme, bucăţi de fier ce reprezintă un adevărat pericol pentru oamenii ce trec pe acolo. De acest risc la care sunt supuşi elevii şi profesorii au fost înştiinţate şi conducerile Inspectoratului Şcolar Judeţean şi Primăriei Râmnicului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031