Go to ...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea on YouTubeRSS Feed

22 august 2018

Buxtehuder – Oltchim. Meci de „doi solist”


• chimistele pornesc sâmbătă cu prima şansă în faţa vicecampioanelor Germaniei

După un debut aşa cum şi-l dorea orice iubitor al handbalului din ţara noastră (victorie fără emoţii cu Hypo Viena), galacticele de la Vâlcea vor continua la finele aces­­­­tei săptămâni cursa către primul loc în clasamentul grupei A, poziţie care le-ar asigura adversari ceva mai facili în faza următoare a grupelor principale din Liga Campionilor. Astfel, sâmbătă, 20 octombrie, CS Oltchim va susţine în deplasare partida contând pentru etapa a doua din cadrul grupei A, adversare urmând să fie nemţoaicele de la Buxtehuder SV, formaţie calificată în această fază din grupele preliminare.

Vicecampioana Germaniei nu este chiar o necunoscută pentru CS Oltchim, galacticele din Vâlcea întâlnind şi sezo­nul trecut, tot în această fază a competiţiei, gruparea din Vestul Europei. Atunci, campioanele României nu au întâm­­­pinat prea multe dificultăţi pentru a ieşi învingătoare din dis­puta, în dublă manşă, cu handbalistele de la Buxte­­huder; româncele încheind pe prima poziţie în clasamentul grupei din care au mai făcut parte Itxako Navarra şi Dinamo Volgo­­­grad. Din acest motiv, dar mai ales ţinând cont de diferenţa mare de experienţă şi valoare între loturile celor două formaţii, CS Oltchim Râmnicu Vâlcea porneşte cu prima şansă în meciul din Germania. Cele mai cunoscute hand­ba­lis­te de la Buxtehuder SV sunt: Stefanie Melbeck, Isabell Klein şi Diane Lamein.

Partida dintre campioana României şi vice­­cam­pioana Germaniei se va disputa sâmbătă, 20 octombrie, începând cu ora 16.00. Jocul va fi transmis în direct de către postul de televiziune DigiSport1.

Rezultatele înregistrate în prima etapă a grupelor Ligii Campionilor

Grupa A

Oltchim Rm. Vâlcea – Hypo Viena 30-25 (15-12)

Randers HK – Buxtehuder SV 36-26 (20-10)

Grupa B

Krim Ljubljana – Universitatea Cluj 28-27 (15-13)

Audi ETO Gyor – Podravka 24-19 (11-7)

Grupa C

Dinamo Volgograd – Rail Cargo Budapesta 21-37 (9-23)

Larvik HK – IK Savehof 39-31 (21-13)

Grupa D

Buducnost Podgorica – Zvezda Zvenigorod 29-21 (15-9)

Thuringer – Viborg 34-30 (18-14)

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)