Articole pirotehnice, confiscate la Băbeni

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale au acționat în după-amiaza zilei de 23 decembrie a.c., în Băbeni, pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Polițiștii au identificat un bărbat din Băbeni, care oferea spre vânzare articole pirotehnice cetățenilor care treceau prin zonă, asupra acestuia au fost depistate 105 bucăți de articole pirotehnice din categoriile interzise pentru deținere și comercializare de către persoane fizice și juridice neautorizate. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că persoana mai sus menționată nu figurează ca fiind autorizată în acest sens și nici nu reprezintă o societate comercială autorizată să efectueze operațiuni cu materii explozive. A fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 37, din Legea 126/1995 și au fost ridicate în vederea confiscării și continuării cercetărilor, 105 de produse pirotehnice.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

aprilie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30