Aproape de optimi!

Romania_Tineret• naţionala de handbal feminin a României are nevoie de un succes astăzi pentru a atinge faza optimilor de finală din cadrul Campionatului Mondial de Tineret

• o vâlceancă se află printre tinerele speranţe

„Tricolorele mici”, pregătite de antrenorii Dumitru Muşi (principal) şi Costică Buceschi (secund) au oferit o imagine frumoasă a handbalului din ţara noastră cu prilejul Campionatului Mondial de Tineret din Slovacia, des­tinat sportivelor care nu au împlinit vârsta de 20 de ani. Printre cele care se luptă pentru a aduce o medalie în palmaresul României se află şi o vâlceancă. Nicoleta Safta, cea mai tânără handbalistă legitimată la Olt­chim (este născută pe 17 noiembrie 1994, în Râmnicu Vâlcea) evoluează pe postul de pivot atât la echipa sa de club, cât şi la echipa naţională. Deşi este încă foarte tânără şi lipsită de ex­perienţă internaţională, cei doi an­trenori ai lotului României demons­trează că au încredere deplină în această jucătoare, oferindu-i până în acest moment prilejul de a evolua, cel puţin câteva minute, în fiecare dintre cele trei partide disputate la turneul final al Mondialului de tineret. Astfel, Nicoleta Safta, a bifat alte trei prezenţe în tricolul naţionalei, reuşind să marcheze şi un gol.

Victorii cu Tunisia şi Croaţia, înfrângere cu Brazilia

România a debutat cu dreptul la Mondial, dispunând fără emoţii de se­lec­ţionata Tunisiei, scor 37-28 (15-13 la pauză). Prima, şi din fericire sin­gura sincopă a „tricolorelor mici” de până în acest moment, s-a produs în cel de-al doilea meci al turneului final. Luni, 2 iulie, acestea au întâlnit repre­zentativa Braziliei. Deşi porneau cu prima şansă, elevele lui Dumitru Muşi au cedat surprinzător în faţa sud-ame­ricanelor şi au ratat astfel ocazia de a trece pe primul loc al grupei. Pen­tru tinerele handbaliste, înfrânge­rea a fost şi mai greu de digerat prin prisma faptului că au beneficiat de un avantaj de trei goluri la pauză, dar s-au văzut învinse pe final, Brazilia im­pu­nându-se în cele din urmă cu 24-22. Marţi, 3 iulie, româncele au reuşit să se mobilizeze mult mai bine, răzbu­nând măcar într-o mică măsură în­frân­gerea senioarelor din optimile ultimului Campionat Mondial, în faţa Croaţiei. Sportivele lui Muşi şi Bu­ceschi au dominat în întregime partida cu selecţionata de tineret a statului ex-iugoslav, impunându-se, mai uşor decât o arată scorul, cu 23-19 (12-9 la pauză).

Urmează Norvegia şi Olanda

Astăzi, începând cu ora 16.00 (ora României), „tricolorele mici” vor întâlni la Brno reprezentativa Norve­giei. Un succes în faţa echipei statului nordic ar asigura încă din acest moment selecţionatei noastre „biletul” pentru faza optimilor de finală. Însă, chiar şi în eventualitatea nefericită în care fetele nostre nu ar reuşi să obţină victoria mult dorită, ele mai au o şansă de a-şi asigura prezenţa între cele mai valoroase şaisprezece na­ţio­nale din lume. Mâine, cu începere de la 20.30, România urmează să dispute ultima partidă contând pentru faza grupelor, atunci când adversare vor fi reprezentantele Olandei.

În acest moment, după trei etape disputate (din totalul celor cinci), situaţia în grupa D este următoarea: Brazilia 6p (+7); România 4p (+9); Olanda 3p (+14); Norvegia 3p (-1); Croaţia 2p (+8); Tunisia 0p (-39). Rea­mintim, din cele patru grupe exis­tente, fiecare având câte şase echipe în componenţă, primele patru clasate se vor califica în faza optimilor de finală.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

februarie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Ian    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728