Adrian Cosac, edilul dorit de vlădeșteni

Pe data de 5 noiembrie, febra alegerilor locale pune stăpânire și pe Vlădești, localitate condusă în prezent de edilul Adrian Cosac. Reprezentantul PSD a venit la cârma comunei din postura de viceprimar, după ce Sorin Ghiță a fost găsit în incompatibilitate. În toată perioada de interimat, Adrian Cosac a făcut dovada unui bun gospodar, desfășurând, implementând și lucrând la noi proiecte pentru comunitatea din Vlădești.
Nouă proiecte au fost întocmite de Cosac și colegii din primărie, pe PNDL 2, iar trei dintre acestea au intrat la finanțare. Unul dintre proiecte se referă la asfaltarea a 15 drumuri de interes local, amenajarea de rigole și podețe, respectiv 7 kilometri. Un alt proiect ce a primit finanțarea vizează modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale „Grigore Mihăescu”, corpurile A și B, proiect în valoare de 4,7 miliarde lei vechi. Al treilea proiect vizat pentru implementare se referă la construirea unui pod peste pârâul Olănești, pod ce poate fi folosit și ca estacadă pentru utilități, anume conductă de apă, gaz, canalizare. Valoarea acestui ultim proiect este de 23 miliarde lei vechi. Reabilitarea și amenajarea podului va scurta distanța spre Ocnele Mari cu 2,5 kilometri. Potrivit declarației edilului Adrian Cosac, per total, valoarea proiectelor aprobate este de un milion euro.
Social-democratul Adrian Cosac este susținut intens și pe rețelele de socializare. Majoritatea îl încurajează pe edil să continue demersurile pentru binele comunității, așa cum a făcut-o și-n cele câteva luni de interimat. Cosac este felicitat pentru tot ce a reușit în puținul timp de când se află în fruntea Vlădeștiului, iar unii dintre susținători speră ca măcar în mandatul său să le fie amenajate ulițele.
Adrian Cosac nu s-a axat în perioada de interimat doar pe dezvoltarea infrastructurii rurale, ci a promovat și cultura locală, istoricul ei. După ce la Căminul cultural a avut loc o expoziție de fotografie și ceramică, Cosac are de gând să realizeze un eveniment cultural cu implicarea Bibliotecii Naționale din București.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Cuvinte cheie

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Floraria Alex

Calendar

iulie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031