Go to ...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea on YouTubeRSS Feed

21 august 2018

Adevărul gol-goluţ despre reforma învăţământului


Conducerea Uniunii Sindicatelor Învăţă­mânt Vâlcea ne-a trimis o scrisoare deschisă în care toată ideea de reformă a educaţiei este analizată şi disecată la sânge. Iată textul:

„Potrivit Calendarului stabilit de ministerul educaţiei, în data de 16 iulie 2013 (luni), s-a finalizat prima etapă a repartizării compute­rizate a absolvenţilor elevilor clasei a VIII-a (care nu împlinesc 18 ani până la 16 septem­brie a.c., data începerii cursurilor în anul şcolar 2013-2014).

În data de 17 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a au aflat rezultatele finale ale Admiterii în învăţământul liceal de stat, prin afişarea listelor oficiale atât la şcolile de provenienţă ale elevilor, cât şi la liceele la care au fost re­partizaţi. În intervalul 17-26 iulie a.c., candi­daţii admişi îşi depun dosarele de înscriere la liceele la care au fost repartizaţi. Activităţi des­fă­­şurate sau aflate într-un inexorabil proces de desfăşurare.

(Urmare din pagina 1)

Cu ocazia parcurgerii listelor cu absolvenţii repartizaţi în unităţi şcolare (licee) din judeţul Vâlcea, cu nedisimulată surprindere, am luat cunoştinţă de faptul că M.E.N., (aliatul de nădejde al organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional, în perioada preelectorală, în cruciada pentru recâştigarea drepturilor anulate mârşăveşte de „ăilalţi”, „reparaţii” garantate formal şi de/prin conţinutul Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar!), sub bagheta lui decât Pricopie R., a modificat („dintr-un condei”!) numărul elevilor din clasa de început a învăţămân­tului liceal (clasa a IX-a), de la 28 de elevi la 29 de elevi!

Fără să zică nici …pâs! Ce dis­cuţii în comisia de dialog social/co­mi­sia paritară de la nivelul M.E.N! Ce relaţii între parteneri sociali egali …! „Jocurile” au fost făcute în lipsa partenerului şi doar în defavoarea intereselor acestuia!

Procedându-se astfel, a fost com­plet ignorată şi încălcată preve­de­rea de la alin. (2) al art. 8 din Me­to­­dologia pentru fundamentarea ci­frei de şcolarizare şi stabilirea re­ţelei unităţilor de învăţământ preuni­ver­sitar de stat …, acreditat pentru anul şcolar 2013-2014, aprobată prin O.M.E.C.T.S. nr. 6.212/13.XI.2012, co­nform căreia: „Clasele de început în învăţământul liceal vor fi consti­tui­te din 28 de elevi”; formaţiunile de stu­diu urmând a fi constituite „la li­mit­ele maxime prevăzute de art. 63 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi comple­tă­rile ulterioare„. (Idem, alin. (1)). Lege care prevede că formaţiunea de studiu din învăţământul liceal este „clasa”, care cuprinde „în me­die 25 de elevi, dar nu mai puţin de 15 şi nu mai mult de 30” (art. 63 alin. (1) lit.e)).

Remarcăm şi faptul că la art. 2 al O.M.E.C.T.S. sunt numite şi cele două direcţii din minister care (îm­preună cu inspectoratele şi unităţile de învăţământ), urmau să ducă la îndeplinire prevederile acestuia.

Printre condiţiile de la criteriul legislativ prevăzute de Metodologie, de care trebuia să se ţină cont pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, se aflau şi cele referitoare la „încadrarea strictă în numărul de posturi” aprobat de minister pentru fiecare inspectorat şcolar şi „respectarea ordinelor, me­to­dologiilor … emise de M.E.C.T.S.” cu privire la modul de fundamentare a proiectului planului de şcolarizare (Metodologie, art.3, pct. 8-10); adre­sa de înaintare către minister a pro­iec­tului de plan urma să conţină „în mod obligatoriu şi menţiunea că: Pre­zentul Proiect al planului de şco­larizare pentru anul şcolar 2013-2014 a fost întocmit cu încadrarea strictă în numărul de posturi aprobat inspectoratului de M.E.C.T.S.” (Idem, art. 37).

Condiţii de care s-a ţinut cont în elaborarea proiectului planului de şcolarizare; numai că ele au devenit inoperante prin nerealizarea numă­ru­lui prevăzut de clase a IX-a.

I. La nivel naţional: A. conform datelor sintetice din Baza de Date Naţională a Educaţiei, făcute publice de către M.E.N. numărul total de locuri disponibile pentru clasa a IX-a, a fost de 183.342 locuri; a) dintre aceştia, la Evaluarea Naţională s-au prezentat 161.724 elevi; b) dintre aceştia, doar un număr de 145.896 candidaţi au participat la reparti­zarea computerizată;c) diferenţa de 37.446 de locuri (peste 20% din nu­mă­rul total al locurilor disponibile) re­prezintă locurile neocupate, mai ales, la licee tehnologice/colegii teh­nice.

B. Conform aceloraşi date sin­te­tice, după prima etapă a repartizării computerizate în învăţământul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a, care şi-au exprimat opţiunile: a) au fost repartizaţi 145.392 candidaţi: 28 elevi/clasă = 5.192 clase 145.392 can­didaţi: 29 elevi/clasă = 5.013 cla­se doar din majorarea cu 1 a numă­ru­lui de elevi/clasă, la nivel naţional, nu­mărul claselor a scăzut cu 179 clase; b) numărul locurilor libere (după prima etapă) = 37.950 locuri libere – 37.950 locuri libere: 28 elevi/clasă = 1.355 clase; 37.950 lo­curi libere: 29 elevi/clasă = 1.308 cla­se rezultă o diferenţă de 47 cla­se;

II. La nivel judeţean:

A. aşa cum rezultă din datele sintetice din Baza de Date Naţională a Educaţiei, pentru etapa I au fost propuse 3.625 locuri: 28 elevi/clasă = 129,46 clase 3.625 locuri: 29 elevi /clasă = 125 clase numărul claselor a scăzut cu 4,5 clase, doar ca ur­mare a majorării cu 1 a numărului de elevi/clasă

B. au fost repartizaţi 2.967 can­didaţi: 28 elevi/clasă = 105,96 clase 2.967 candidaţi: 29 elevi/clasă = 102,31 clase din majorarea cu 1 a nu­­­mărului de elevi/clasă, numărul cla­­­selor a scăzut cu circa 3,65 clase.

C. numărul locurilor neocupate este de 658 locuri: 28 elevi/clasă = 23,5 clase 658 locuri: 29 elevi/clasă = 22,68 clase.

În cele 23,5 clase nerealizate, 21,5 clase nu s-au făcut pentru spe­cia­lizări de la filiera tehnologică, (602 locuri din cele 658 locuri li­bere), specializările neagreate la nivel judeţean de către candidaţi, fiind: resurse naturale şi protecţia me­diului (148 locuri), mecanică (138 locuri), electric /electronică automa­ti­zări (117 locuri), alte 194 de locuri nefiind ocupate la alte specializări (fabricarea produselor din lemn – 55 locuri, industria textilă şi pielărie – 19 locuri, comerţ – 22 locuri, turism şi alimentaţie – 61 locuri etc.).

Se impune a fi trase câteva con­clu­zii: 1. ca urmare a modificării de către M.E.N. a numărului elevilor din clasa a IX-a şi, mai ales, datorită nu­mărului mare al locurilor rămase libere la nivel judeţean/naţional, re­zultă un număr foarte mare de clase nerealizate (repartizarea candidaţ­i­lor în a doua etapă, sau a celor ră­maşi nerepartizaţi după a doua etapă, nu schimbă cu mult aceste date): un număr de 23,5 clase la nivel local din cele 1.535 clase (în varianta cu 28 de elevi/clasă), câte dispar la nivel naţional; 2. aceste date confirmă o situaţie deosebit de gravă, existentă la nivel judeţean/ naţional: numărul mare al salariaţilor (personal didactic, didactic auxiliar şi nedidactic) care urmează să fie disponibilizaţi din sistemul educa­ţio­nal: la nivelul învăţământului jude­ţean dispar 39,16 norme didactice, la care se adaugă alte 2,98 norme di­dactice (corespunzătoare celor 90 de ore/an, pe care fiecare dintre cele 21,5 clase nerealizate le-ar fi efectuat drept C.D.L.– uri/Module) = 42,14 norme didactice; acestora li se adaugă un număr corespunzător de posturi didactic auxiliare şi nedi­dac­tice; la nivel naţional urmează să dispară un număr de 2.558 norme didactice (neluând în calcul numărul orelor aferente C.D.L.-urilor, pentru specializările de la liceele tehno­lo­gice), la care se adaugă un număr considerabil de posturi didactic auxiliare/nedidactice; 3. este posibil ca această „faptă” a decidenţilor din M.E.N. (mărirea numărului de elevi din clasa a IX-a de la 28 la 29/ clasă) să fie ireversibilă; 4. în schimb, acţiunea ilegală a acestora nu trebuie să rămână nepedepsită de către cei în drept.

Câteva cuvinte despre vinovăţia de­cidenţilor locali: în data de 10 ia­nua­rie 2013, d-l prof. Florin-Dorian Smeu­reanu, inspectorul şcolar ge­neral de atunci, referindu-se la fun­da­mentarea Proiectului Planului de şcolarizare pentru anul şcolar 2013-2014, declara că doreşte să ştie cu exactitate câte clase a IX-a se vor forma în licee, pentru a evita o posi­bi­lă nerealizare a acestui plan: „Da­tele vor fi culese direct din catalog, nominal. Nu vrem să ne asumăm riscul formării unor clase incom­ple­te. Am mai ţinut cont şi de alte câteva aspecte… trebuie să ţinem cont şi de rata abandonului şcolar, care este destul de mare: 17%, dar şi corigenţi sau repetenţi. … Ceea ce pot spune în acest moment este că cei 3.640 de elevi de clasa a VIII vor forma 107 clase de liceu” (vezi arti­co­lul Planul de şcolarizare cuprinde doar 107 clase a IX-a, în Viaţa Vâl­cii, 11 ianuarie 2013). Facem abs­trac­ţie de faptul că 3.640 elevi: 107 clase = 34, 018 elevi/clasă (rezul­ta­tul corect fiind 130 de clase), clasele fiind constituite din câte … 28 de elevi! după „supliciul” produs de aceste calcule şi după remiterea către M.E.C.T.S. a Proiectului Pla­nu­lui de şcolarizare, d-l Florin-Do­rian Smeureanu declara: „În 2012, au fost aprobate 146 de clase de – a IX-a raportate la un efectiv de elevi reprezentativ pentru 135 de clase. Anul acesta, avem înscrişi în clasa a VIII-a 3700 de elevi; aşadar, 132 de clase de –a IX-a … . Noi nu am făcut altceva decât să luăm această marjă şi să avem un număr de clase real … . N-am vrut să mă trezesc în septembrie că anumiţi profesori au rămas fără clase şi să le spun: Gata! Plecaţi acasă!” (vezi articolul Mai puţine clase de –a IX-a, dar rapor­ta­te la numărul real de elevi, în Curie­rul de Vâlcea, 4 februarie 2013).

Calcule care s-au dovedit total greşite, inspectoratul şcolar jude­ţean neţinând cont nici de „corigenţi sau repetenţi” şi nici de „rata aban­do­nului şcolar”. Şi n-ar fi exclus ca în septembrie 2013, instituţia în cau­ză şi autorul declaraţiilor de mai sus, să se trezească la realitate, cons­ta­tând că anumiţi profesori (vreo 43 de profesori) au rămas fără clase, şi că vor trebui să le spună: Gata! Plecaţi acasă!

Drept pentru care, am solicitat Federaţiei Sindicatelor Libere din În­vă­ţământ, organizaţia sindicală na­ţio­nală la care suntem afiliaţi: să gă­sească/propună, cu celeritate, acele soluţii viabile, pentru a nu induce în rândul membrilor noştri de sindicat, ideea că au fost abandonaţi de către structurile sindicale pe care le-au ales ca să le reprezinte interesele; să pretindă blocarea posturilor di­dac­tice disponibilizate pentru exa­me­nul de titularizare pentru a solu­ţiona, cu prioritate, restrângerile de activitate ale miilor de posturi di­dac­tice titulare/didactic auxilia­re/ne­di­dac­tice care, numai pentru aceste motive, urmează să dispară din sis­tem; să aducă la cunoştinţa opiniei publice aceste impardonabile acţiuni subversive ale d-lui ministru „decât” Pricopie R. şi ale funcţionărimii din M.E.N.; să purceadă la elaborarea proiectelor acţiunilor judiciare pe care, salariaţii astfel disponibilizaţi din sistem, urmează să le înainteze instanţelor competente (pentru a pretinde de la cei vinovaţi- din I.Ş.J Vâlcea/M.E.N. – plata integrală a contravalorii drepturilor salariale aferente + despăgubiri etc.).

Asemenea măsuri care au ca­rac­terul unor „curbe de sacrificiu” şi prin care se urmăreşte reducerea nu­mărului salariaţilor din sistemul de învăţământ, nu pot fi justificate prin niciun fel de argumente. Cu atât mai mult cu cât, Guvernul însuşi, în Pla­nul Naţional de investiţii strategice şi crearea de locuri de muncă, referitor la „Situaţia după 6 luni de la alegeri”, se laudă cu rezultatele economice deo­sebite obţinute în 2013: „eco­no­mie + 2,2% T1 – creştere econo­mică, economie solidă, moneda stabilă”; Iar de la cei aflaţi astăzi la putere, încă mai aşteptăm să ne ad­ministreze dovada că sunt capabili să (re)acţioneze prin fapte, cores­pun­zătoare angajamentelor electo­rale asumate necondiţionat în cam­pa­niile din anul anterior şi nu prin comentarii jenante, administrate de la posturi de televiziune.

19 iulie 2013

vicepreşedinte,

Prof. Pană M. Tiberiu

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)